În sferturile de la Dubai, Simona Halep (2 WTA) o va întâlni pe Belinda Bencic (45 WTA), joi, de la ora 17:00. Jucătoarea din Elveția a avut parte de un meci aprig în optimi, unde a învins-o pe Aryna Sabalenka (locul 9 WTA) , scor 6-4, 2-6, 7-6 (7).
Partida dintre Bencic și Sabalenka a durat două ore și 29 de minute, a avut multe răsturnări de situație, dar jucătoarea din Elveția a avut nervii mai tari și acum are șansa să o întâlnească pe Halep în sferturi: „În acest moment pot să spun că nu știu exact de ce am câștigat acest meci. Cred că în cinci momente deja mă vedeam la vestiar făcând duș, iar apoi dintr-o dată am câștigat meciul. Cred că eu și Aryna am făcut o partidă foarte bună. E o jucătoare foarte bună, cred că amândouă meritam să câștigăm, dar eu am avut mai mult noroc. Mingile de meci le-am jucat cu spatele la zid, nu mai aveam nimic de pierdut. Am jucat și atât. Nu-mi vine să cred că am câștigat. Am supraviețuit loviturilor ei puternice. E greu de jucat împotriva ei pentru că servește puternic. A fost dificil”, a declarat Bencic.
Jucătoarea din Țara Cantoanelor a vorbit și despre duelul cu Simona Halep: „Această victorie mi-a dat multă energie, nu mă gândesc încă la meciul cu Simona Halep. Bineînțeles, e o campioană, returnează multe mingi. Nu am nimic de pierdut, doar de câștigat. Sunt foarte fericită pentru parcursul meu de până acum și tot ce va veni de aici înainte este un bonus”, a mai spus Bencic.
Halep s-a calificat în sferturi după ce a învins-o în două seturi pe Lesia Țurenko (locul 23 WTA), scor 6-3, 7-5. Românca a obținut miercuri a zecea victorie din 2019. Dacă Halep va câștiga turneul de la Dubai, se va apropia la 443 de puncte de liderul mondial, Naomi Osaka. Japoneza a fost învisă în turul secund la Dubai, de Kristina Mladenovic (locul 67 WTA), scor 6-3, 6-3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER