Bianca And the rest. Andru Nenciu, după victoria în fața Serenei și despre sportivi care nu pică la primul strănut al adversarului

Redactor:
Andru Nenciu
Bianca And the rest. Andru Nenciu, după victoria în fața Serenei și despre sportivi care nu pică la primul strănut al adversarului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bianca Andreescu mi-a adus aminte de răutatea pozitivă afișată de Irina Spîrlea în meciurile cu Venus. Fără trac, fară să-i bată inima nebunește că de partea cealaltă a fileului stă jucătoarea care-i face pe spectatori să-și culeagă fălcile de pe jos la fiecare forehand devastator, Bianca și-a jucat cu știință și, mai ales inteligență, cartea câștigătoare.

Și-a scrijelit în minte: „Serena nu e o zeiță intangibilă! N-am nimic de pierdut”. Și s-a hotărât să-i trimită un gând bun doar la sfârșit, doar după ce ar fi urmat să-i clipească vesel tabela. Bianca întrunește toate calitățile caracteristice campionilor care nu se clatină când adversarii dezlănțuie iadul. Și, în România, avem din ce în ce mai puțini astfel de sportivi.

Ce v-ați spus când Williams a întors meciul, după ce i-a anulat mingea de meci a Biancăi, la 5-1 în actul secund? Că totul se va sfârși. Că timpul se scurge înnebunitor de încet până când fata în mov va ridica trofeul. Nu! Există o ordine corectă a etapelor revenirii într-un meci pentru orice campion. Dar nu când o ai în față pe Bianca Robocop.

Dimensiunea victoriei obținută de Andreescu e dată mai ales de felul în care a reușit să-și ridice nivelul de energie după ce a ratat mingea de meci la 5-1 și urmat tăvălugul american. Și circul din tribune! Țiuituri, pocnete, aplauze sacadate prelungite pentru a o enerva pe Bianca, strigăte infantile de la o puzderie de personaje aterizate la US Open pentru că ar fi doar de bonton. Să nu vă mai mire ce se întâmpla pe sub Platanii din Cotroceni între puncte. Și cei care se dau fini cunoscători ai fenomenului pică într-o prăpastie a ridicolului.

Dar circul din tribune nu i-a provocat vreo oboseală oculară Biancăi. Și nici nu a făcut-o să reducă viteza de reacție. Sau să survină o regresie firească pentru orice adversar țintuit pe linia din spatele terenului de bombardamentul exercitat de jucătoarea cu un tren superior judoka. Consecventă pe mingile adânci, Andreescu nu s-a abătut de linia normală impusă înainte de meci. A băiguit ceva inaudibil, a mai făcut câte un gest interceptibil, dar și-a văzut de jocul ei, mai departe.

Nu s-a văzut nicio notă de disperare în jocul ei. Nicio discuție inutilă cu arbitrul, nicio privire amenințătoare către lojă în căutarea unor răspunsuri. Niciun reproș fără destinatar. Fata a gândit că numai prin acțiuni bine construite o poate uza pe Serena. Și a gândit corect.

Cu stăpânire de sine în momente grele, echilibru și inteligență ascuțită ca un bisturiu, Bianca Andreescu a scos-o din zona de confort pe cea mai bună jucătoare a lumii și ne-a somat să-i urmărim cariera și mai mult de acum încolo.

Da, veți spune că nu e româncă, nu s-a născut în România, sistemul canadian i-a cizelat backhandul care găsește unghiuri imposibile. Nu felul în care a revenit aduce aminte de victorii ale marilor campioni români. De cum s-a luptat Patzaichin cu pagaia ruptă, de cum a ațipit tabela de punctaj la 10-le Nadiei, de felul în care a trecut Andreea Răducan de episodul Sydney, de pomeții lui Doroftei după meciul cu Balbi, de felul în care româncele de la tenis de masă bat chinezoaicele sau chiar de victoria de la Wimbledon repurtată de Simona în fața Serenei.

Și dacă veți insista că tot nu e legată prin zeci de fire de România, priviți filmulețul ProSport realizat de 1 decembrie.

Până atunci, respectul nostru, Bianca!

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Stare de urgenţă declarată în Myanmar după cutremurul puternic de vineri
Stare de urgenţă declarată în Myanmar după cutremurul puternic de vineri
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
"Ne-a interzis". Conducătorii de la Genoa şi-au dat seama de scopul lui Dan Şucu, după ce au primit ordinul
Cum arată soția lui Cristi Chivu la 42 de ani. Adelina este schimbată total! Apariție rară în mediul online
Cum arată soția lui Cristi Chivu la 42 de ani. Adelina este schimbată total! Apariție rară în mediul online
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Ora de vară 2025 în România. Când se dau ceasurile înainte cu o oră
Ora de vară 2025 în România. Când se dau ceasurile înainte cu o oră
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Ce face în fiecare zi milionarul român cu 3 pensii. Cum se menţine în formă, la 78 de ani
Ce face în fiecare zi milionarul român cu 3 pensii. Cum se menţine în formă, la 78 de ani
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
TAXA care se elimină din 7 aprilie. Decizie pentru proprietarii de terenuri sau imobile. S-a dat ordin în România
TAXA care se elimină din 7 aprilie. Decizie pentru proprietarii de terenuri sau imobile. S-a dat ordin în România
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Prețuri oficiale pentru cea mai nouă Mazda în ROMÂNIA. Cât costă „BMW-ul de BUGET”?
Prețuri oficiale pentru cea mai nouă Mazda în ROMÂNIA. Cât costă „BMW-ul de BUGET”?
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×