Bianca Andreescu, apariție extravagantă în timpul turneului WTA din Thailanda! Ținuta cu care a întors toate privirile | GALERIE FOTO
Bianca Andreescu (22 de ani), deținătoarea a unui titlu de Grand Slam, face spectacol la turneul WTA 250 de la Hua Hin (Thailanda), atât pe teren, cât și în afara lui.
Bianca Andreescu a avut o apariție sclipitoare în timpul turneului WTA care se desfășoară în această săptămână în Thailanda, dotat cu premii în valoare totală de 259.303 de dolari.
Bianca Andreescu, apariție extravagantă în timpul turneului WTA din Thailanda! Ținuta cu care a întors toate privirile
Bianca Andreescu, sportivă canadiană de origine română, a făcut furori, purtând o rochie elegantă la un eveniment organizat în timpul turneului de la Hua Hin: „Îmi place să mă îmbrac extravagant de fiecare dată când am ocazia”, a spus Bianca pe rețelele de socializare.
Andreescu, aflată în această săptămână pe locul 42 mondial, a debutat cu victorie la competiția din Thailanda, învingând-o pe Harriet Dart (Marea Britanie, 104 WTA), scor 6-3, 6-4.
Bianca este favorită principală la Hua Hin, iar pentru un loc în sferturile de finală se va duela joi cu Anastasia Zhakarova (Rusia, locul 186 WTA).
Bianca Andreescu, alături de un nou antrenor în 2023
Bianca Andreescu, jucătoarea care în anul 2019 triumfa la US Open, și-a oprit ascensiunea din cauza problemelor de sănătate. În afara Grand Slam-ului de la Flushing Meadows, „Bibi” a mai câștigat titlurile de la Newport Beach, Indian Wells și Toronto. Bianca s-a accidentat însă pe fondul suprasolicitării fizice, după un număr mare de turnee jucate. Acum, ea se află într-o revenire de formă.
Canadianca născută din părinți români a început sezonul 2023 cu un nou antrenor, acesta fiind necunoscut publicului larg! Christophe Lambert și-a părăsit postul de director specializat pe înaltă performanță de la Federația din Noua Zeelandă, pentru a se ocupa de pregătirea Biancăi.
Andreescu l-a angajat pe Christophe Lambert după ce a fost părăsită de cunoscutul tehnician olandez Sven Groeneveld, la finalul sezonului 2022: „După mai bine de un an în care am antrenat-o pe Bianca, am decis să nu prelungesc colaborarea. Sunt dornic de noi provocări în tenisul masculin sau feminin. Îi doresc mult succes Biancai și echipei ei pe viitor!”, a transmis veteranul antrenor olandez după ce a rupt contractul cu Andreescu.