Bianca Andreescu (27 WTA) s-a calificat, sâmbătă seară, în finala Rogers Cup 2019, învingând-o pe americanca Sofia Kenin (29 WTA), scor 6-4, 7-6(5).
Fără victorie pe tabloul principal la turneul de casă până la această ediție, racheta numărul unu a Canadei își așteaptă acum adversara pentru trofeu din semifinala a doua, dintre Serena Williams și Marie Bouzkova (programată în această noapte, cu începere de la ora 1:00). „Sunt atât de fericită că sunt din nou pe teren, am pătimit atât de mult cu umărul, dar acum sunt în finală aici. Este absolut incredibil. Mă bucur că au fost două seturi astăzi. Nu o să mint – am fost destul de tensionată, dar… mă simt atât de bine! Cred că acest moment este mai important decât titlul de la Indian Wells„, a declarat Bianca, vizibil emoționată, cu lacrimi în ochi, la finalul partidei de două ore și 11 minute, în care a reușit zece lovituri câștigătoare în plus față de adversara sa (28-18).
Cele două jucătoare au mers cap la cap în primul set, apărându-și game-urile pe lansare până când, la 5-4, Bianca Andreescu a reușit break-ul, încheind manșa cu un schimb prelungit, jucat cu răbdare și finalizat cu o execuție frumoasă.
.@Bandreescu_ edges closer to a final on home soil! The 🇨🇦 takes the opening set 6-4. Follow the second-set action on the @WTA_insider live blog –> https://t.co/CiZAX4PMQv pic.twitter.com/A9NkRGMCcG — WTA (@WTA) August 10, 2019
.@Bandreescu_ edges closer to a final on home soil!
The 🇨🇦 takes the opening set 6-4.
Follow the second-set action on the @WTA_insider live blog –> https://t.co/CiZAX4PMQv pic.twitter.com/A9NkRGMCcG
— WTA (@WTA) August 10, 2019
Americanca a reușit să își creeze avantaj devreme în setul doi, speculând o ușoară relaxare a favoritei gazdelor: a făcut break în game-ul al treilea, însă reacția Biancăi a fost extrem de promptă, canadianca de origine română reușind rebreak-ul, salvând apoi o minge de break pe lansare cu as din serviciul doi și declanșând mai departe un sprint ce părea decisiv. Campioana de la Indian Wells a câștigat patru game-uri consecutive de la 1-2 la 5-2, însă nu a reușit să închidă partida la 5-3, pe serviciu, făcând cadouri pe bandă rulantă cu dreapta. Sofia Kenin a împins manșa în prelungiri, egalând la 5, iar înainte de a servi pentru tiebreak a cerut pauză medicală, mergând la vestiare pentru a primi îngrijiri. Jucând curajos, cu doză mare de risc, americanca a salvat trei mingi de meci ale Biancăi în ultimul game al setului doi, însă Andreescu a gestionat excelent tiebreak-ul, evitând un al cincilea set decisiv consecutiv la Toronto.
Bianca Andreescu va urca în clasamentul mondial la actualizarea de luni, stabilindu-și un nou record al carierei prin pătrunderea în Top 20 WTA. Ea devine prima sportivă născută în anii 2000 care face pasul în Top 20 WTA.
Bianca Andreescu are un record de vis în carieră, cu șase victorii din șase meciuri disputate în fața sportivelor din Top 10 mondial, toate în 2019. Cel mai recent succes al Biancăi în fața unei sportive din primele zece ale lumii a venit în sferturile Rogers Cup, în fața Karolinei Pliskova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER