„Blestemele” lui Nadal! Din 2014, doar trei jucători au reușit să câștige și partidele imediat următoare după ce l-au învins pe Rafa. Ultima „victimă”, Fernando Verdasco
Rafael Nadal a fost eliminat încă din primul tur la Australian Open, după ce a fost învins cu 3-2 la seturi de Fernando Verdasco. Eliminarea fostului lider mondial a fost un adevărat șoc, în aceste zile discutându-se tot mai intens de o încetare a colaborării cu Toni Nadal, unchiul și antrenorul jucătorului. Chiar Toni Nadal a lansat ideea unei posibile schimbări.
Rafael Nadal nu mai este în turneu la Australian Open, dar nici cel care l-a învins, Fernando Verdasco, nu a rezistat mai mult de un tur, după ce a pierdut joi cu 3-1 la seturi partida cu Dudi Sela. Dar acest lucru nu mai este o surpriză. Din contră, a devenit o „tradiție” ca „învingătorii” lui Rafa să piardă în meciul imediat următor! S-au făcut chiar statistici în acest sens și s-a constatat faptul că din 2014 și până azi doar trei jucători au reușit să lege două victorii consecutive, succes cu Nadal, iar apoi să treacă și de turul următor. Cei trei sunt Novak Djokovic, Feliciano Lopez și Alexander Dolgopolov. Ultimii doi au reușit însă victorii după eliminarea lui Nadal doar în 20-14, pentru că în sezonul următor au „urmat” același traseu. De asemenea, Novak Djokovic a ratat testul suprem după un succes cu Nadal, titlul la Roland Garros.
Interesant este faptul că Fabio Fognini l-a învins pe Nadal de 3 ori în 2015, dar italianul a pierdut de fiecare dată partida următoare!
Cine l-a învins pe Nadal după ianuarie 2014 și ce s-a întâmplat după (nu au fost luate în considerare meciurile pierdute în finale)
2014
- Alexander Dolgopolov la Indian Wells. Apoi victorii cu Fognini și Raonic
- David Ferrer la Monte Carlo. Înfrângere cu Stan Wawrinka
- Nicolas Almagro la Barcelona. Înfrângere cu Santiago Giraldo
- Dustin Brown la Halle. Înfrângere cu Philipp Kohlschreiber
- Nick Kyrgios la Wimbledon. Înfrângere cu Milos Raonic
- Martin Klizan – Beijing. Înfrângere cu Tomas Berdych
- Feliciano Lopez la Sanghai. Victorii cu Isner și Youzhny
- Borna Coric la Basel. Înfrângere cu David Goffin
2015
- Michael Berrer la Doha. Înfrângere cu Ivan Dodig
- Tomas Berdych la Australian Open. Înfrângere cu Andy Murray
- Fabio Fognini la Rio. Înfrângere cu David Ferrer
- Milos Raonic la Indian Wells. Înfrângere cu Roger Federer
- Fernando Verdasco la Miami. Înfrângere cu Juan Monaco
- Novak Djokovic la Monte Carlo. Victorie în finală cu Tomas Berdych
- Fabio Fognini la Barcelona. Înfrângere cu Pablo Andujar
- Stanm Wawrinka la Roma. Înfrângere cu Roger Federer
- Novak Djokovic la Roland Garros. Victorie cu Andy Murray, dar înfrângere apoi în finală cu Stan Wawrinka
- Alexander Dolgopolov la Queen’s. Înfrângere cu Garcia Lopez
- Dustin Brown la Wimbledon. Înfrângere cu Viktor Troicki
- Kei Nishikori la Montreal. Înfrângere cu Andy Murray
- Feliciano Lopez la Cincinnati. Înfrângere cu Roger Federer
- Fabio Fogninin la US Open. Înfrângere cu Feliciano Lopez
- Jo Wilfried Tsonga la Sanghai. Înfrângere cu Novak Djokovic
- Stan Wawrinka la Paris. Înfrângere cu Novak Djokovic
- Novak Djokovic la Turneul Campionilor. Victorie cu Roger Federer
2016
- Fernando Verdasco la Australian Open. Înfrângere cu Dudi Sela