Blocat de ITF, adulat de copiii care vor să-i calce pe urme. Ilie Năstase îi premiază pe juniorii cu performanțe la Dr.Oetker Trophy

Ilie Năstase, Irina Begu și Directorul General al Dr. Oetker România, Ioan Cozma, vor premia juniorii cu rezultate deosebite în cadrul conferinței legată de cea de a VI-a ediție a Dr. Oetker Junior Trophy, de la Centrul Național de Tenis din București. Printre premianții care vor primi Trofeul „Tinere Talente” se numără Alexandru Coman și Iulia Ionescu. De asemenea, Cătălina Cristea va oferi Trofeul Fair Play în memoria Florenței Mihai.

„Nu mai reprezintă pentru nimeni un secret faptul că Dr. Oetker este susținătorul tinerelor talente din tenisul românesc. De 6 ani încoace, Dr. Oetker Junior Trophy pregătește schimbul de mâine al tenisului românesc, performanțele internaționale din ultimii ani ai acestor copii stând mărturie. Astfel că viitoarele staruri ale sportului alb au tot sprijinul pentru marea performanță din partea companiei Dr. Oetker. Ne apropiem deja de talia turneului Petit As de la Paris, având la această ediție a Dr. Oetker Junior Trophy cea mai numeroasă participare, anume 210 de jucători din 25  țări participante”, a declarat Ioan Cozma, Managerul General Dr. Oetker România.

La cea de a șasea ediție a Dr. Oetker Junior Trophy competiție internațională din cadrul Tennis Europe, categoria 1, care va avea loc în perioada 21-28 mai, vor concura 210 sportivi din 25 de țări.

Publicat: 21 05. 2017, 17:54
Actualizat: 21 05. 2017, 17:55