Numărul 1 mondial, Novak Djokovic, s-a calificat în finala turneului de la Miami, dotat cu premii totale de 5.381.235 de dolari.
Djokovic a trecut în semifinale de americanul John Isner, scor 7-6, 6-2, după o oră și 30 de minute de joc.
Surpriza competiției, americanul a reușit să țină ritmul doar în primul set, când i-a oferit adversarului o singură șansă de break. Totuși, în tie-break, sârbul a demonstrat încă o dată că are cel mai bun psihic din circuit și s-a impus, pentru ca în manșa secundă să nu mai aibă niciun fel de probleme.
Grație succesului, Nole a ajuns la cea de-a 32-a finală de Masters din carieră (74 de ultime acte, în total). „Sunt bucuros că am reușit să pun în practică pe teren tot ce mi-am propus înainte de meci. E întotdeauna greu să evoluezi în fața unui jucător care servește atât de bine„, a spus la final „Djokerul”, deținătorul titlului de la Miami, conform atpworldtour.com.
În finală, Djokovic va juca în compania britanicului Andy Murray, în fața căruia deține un palmares pozitiv: 17-8. În ultima întâlnire directă, sârbul s-a impus (semifinale Inidan Wells, acum două săptămâni).
12 finale de Masters are Murray în CV până la ultimul act de la Miami; din acest punct de vedere el se poate lăuda cu un procentaj excelent (9-3 raport victorii/înfrângeri în ultimul act). El va bifa totodată a 47-a finală a carierei (31 titluri câștigate)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER