Bogdan Borza savurează momentul primei convocări în echipa de Cupa Davis a României: „Cu greu am dormit după aceea. Am fost destul de agitat. În seara aceea, l-am anunțat doar pe cel mai bun prieten. Pe tata – abia a doua zi”

La 20 de ani, Bogdan Borza face parte, în premieră, în echipa de Cupa Davis a României, care va întâlni Austria, în deplasare, în perioada 15-17 septembrie 2017.

  • Dragoș Dima (489 ATP) este prima rachetă a României, Nicolae Frunză (611 ATP) și Bogdan Borza (707 ATP) reprezintă generația „1997”, în timp ce Horia Tecău a petrecut o singură noapte la București, după succesul de la New York alături de Jean-Julien Rojer, plecând apoi mai departe, spre Wels, pentru a aduce valoare netă pentru echipa lui Andrei Pavel, la dublu.

Bogdan Borza știa din penultima zi de vară că va face parte din echipa de Cupa Davis a României. „Miercuri mi-a trimis un SMS Andrei – mă întreba dacă aș fi apt de joc. Evident, am spus – da! Cu greu am dormit după aceea. Am fost destul de agitat. A doua zi aveam meci – nu puteam să nu dorm. M-am bucurat foarte tare. Însă, la început, am crezut chiar că este o glumă. Mi-a luat câteva momente să realizez că este ceva serios„, a povestit Bogdan Borza, pentru ProSport.

În seara aceea, l-am anunțat doar pe cel mai bun prieten. Pe tata – abia a doua zi”, a mai spus Bogdan, la o săptămână distanță, când încă emoțiile nu se risipiseră complet. „Am intensificat imediat pregătirea. Vreau să fiu bine pregătit, fie că joc, fie că nu. Sper să fiu la nivel cât mai ridicat. Când spui Austria – spui Dominic Thiem. Este un jucător extraordinar. Ar fi ceva extraordinar să am șansa de a juca împotriva lui. Chiar mi-aș dori să joc, aș fi foarte motivat. Mi-aș dori să îi fac față cât mai bine, să văd ce pot. Sebastian Ofner este cu un an mai mare decât mine, am jucat dublu cu el, la un turneu. Este un jucător bun. Doar pe Melzer nu îl știu„, a  rezumat Bogdan.

Este pentru a doua oară în carieră când primește un mesaj neașteptat. În urmă cu patru ani de zile, era invitat la un shooting Wilson, alături de Roger Federer. și atunci, răspunsul lui era un „da!” foarte energic.

România se prezintă la un meci dificil, împotriva unei echipe conduse din teren de numărul 7 ATP, cu o echipă inedită: după nouă ani, nici Marius Copil, nici Adrian Ungur, nici Florin Mergea nu vor face parte din echipă. Bogdan Borza spune însă că nu simte presiune. „Este foarte bine că Andrei aduce jucători noi, tineri. Ne pregătește pentru viitor. Înseamnă că are încredere în noi și vede în noi jucători buni pentru viitor. Momentan nu simt nicio presiune. Deocamdată, sunt doar foarte bucuros„, declară jucătorul născut la Cugir.

  • Bogdan Borza merge în Austria după șase turnee  consecutive de nivel Futures jucate în Româia. Bogdan și-a început anul cu turnee în Spania, apoi a mers în Grecia și în Turcia.

Și cu Dragoș, și cu Nicolae mă întâlnesc și mă antrenez destul de des. Sunt convins că va fi o experiență frumoasă și o experiență unică pentru mine, pe care nu o voi uita prea curând„. Mesajul pentru fani este un îndemn la îngăduință. „Suntem tineri. Sper ca lumea să ne încurajeze cât mai mult. Și să nu ne critice, așa cum se întâmplă de obiciei. Nu mă tem de o reacție a publicului dacă voi juca, pentru că nu citesc despre mine. Dar văd reacții în ceea ce îi privește pe alți jucători...”.

  • Meciul Austria – România contează pentru primul tur al play-off-ului de menținere în Grupa I, zona Europa/Africa a Cupei Davis.
  • Echipa Austriei este formată din Dominic Thiem (7 ATP), Gerald Melzer (133 ATP), Sebastian Ofner (138 ATP) și Lukas Kubot (22 ATP la dublu).
Publicat: 13 09. 2017, 15:43
Actualizat: 13 09. 2017, 15:44