Bomba anului în tenis! Iga Swiatek a pierdut în turul trei la Wimbledon, iar Simona Halep are drum liber către finală! Poloneza și-a încheiat seria de 37 de victorii consecutive
Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA), marea favorită a turneului de la Wimbledon, a suferit o înfrângere incredibilă în turul al treilea, scor 4-6, 2-6 cu Alize Cornet (Franța, 37 WTA).
Franțuzoaica Alize Cornet a detonat „bomba” la Wimbledon 2022, stopând, sâmbătă, seria de 37 de victorii consecutive a Igăi Swiatek! Poloneza venise la Wimbledon după șase turnee câștigate la rând: Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma și Roland Garros!
Șansele Simonei Halep de a disputa o nouă finală la Wimbledon au crescut considerabil după eliminarea Igăi Swiatek! Românca se putea întâlni cu liderul mondial în semifinale. Halep este calificată în optimi și se va duela pentru un loc în sferturi cu Paula Badosa (Spania, favorită 4), cea care a trecut de Petra Kvitova (Cehia, favorită 25), scor 7-5, 7-6(4).
Bomba anului în tenis! Iga Swiatek a pierdut în turul trei la Wimbledon, iar Simona Halep are drum liber către finală! Poloneza și-a încheiat seria de 37 de victorii consecutive
Iga Swiatek, jucătoarea care părea invincibilă în condițiile în care nu mai pierduse de patru luni în circuitul WTA, a părăsit prematur turneul de la Wimbledon! Swiatek a fost eliminată în turul al treilea de Alize Cornet, aceeași sportivă care învins-o pe Simona Halep în optimi la Australian Open. Iga a fost destabilizată de Alize încă din primele game-uri, printr-un joc variat, franțuzoaica impunându-se cu 6-4, 6-2, după o oră și 34 de minute de joc. Astfel, traseul Simonei Halep la Wimbledon a devenit mult mai lejer!
Următoarea adversară a româncei va fi Paula Badosa, iar „Simo” s-ar putea întâlni în sferturi cu Amanda Anisimova (SUA, favorită 20) sau Harmony Tan (Franța, 115 WTA). Paradoxal, dversara lui Halep din semifinale ar fi mai accesibilă decât oponentele din optimi și sferturi: Alize Cornet, Ajla Tomljanovic (Australia, 44 WTA), Elena Rybakina (Kazahstan, 23 WTA) sau Petra Martic (Croația, 80 WTA). În marea finală de la Wimbledon, Simona ar putea da peste jucătoare precum Ons Jabeur (Tunisia, favorită 3) sau Jelena Ostapenko (Letonia, favorită 12).