Botez pentru Shapovalov în tenisul mare. Bombardierul de 18 ani produce șocul anului, îl învinge în decisiv pe Nadal în optimile Rogers Cup și îi refuză spaniolului revenirea în fruntea clasamentului ATP
Denis Shapovalov (143 ATP) a oferit un meci de excepție la turneul Masters 1.000 de acasă: l-a bombardat pe Rafael Nadal cu 49 de lovituri câștigătoare și l-a învins, scor 3-6, 6-4, 7-6(4) după două ore și 45 de minute de tenis spectacol, care a lăsat totuși de mai multe ori impresia că se va termina cu deznodământul așteptat de toți – succes al ibericului cotat cu prima șansă la titlu și o mențiune reverențioasă, admirativă către canadianul cu origini rusești: „Șapo-ba, Șapovalov: pălăria jos, dar azi – nu. Timpul tău va veni într-o altă zi, curând”.
Ultimul meci programat joi pe centralul de la Montreal a început sub semnul echilibrului, cu servicii împărțite de cei doi tenismeni. Shapovalov – punctând spectaculos cu dreapta și reverul rarisim în circuit, de stângaci – cu o mână, Nadal mult mai precis la atacurile spre fileu (6 din 6 reușite). Experiența ibericului și-a spus cuvântul în final de prim set, atunci când Rafa a câștigat break în game-ul opt, iar mai apoi a închis manșa cu game alb pe serviciu.
Start fabulos de set doi, dar și mult mai mult de atât pentru adolescentul cel îndrăzneț
Shapovalov a părut că și-a trăit un moment fabulos de glorie, dar limitat: a atacat și mai violent fiecare minge venită de la Rafael Nadal, a surprins și pe forehand și pe rever, ajungând cu destulă lejeritate la 3-0 și apoi 4-1 în start de manșă secundă. A ratat însă două mingi de 5-1, iar tinerețea l-a trădat, permițându-i lui Rafa să revină pe tabelă, la 4-4 în set. Rămas în urmă la 0-30 pe serviciu, Shapovalov a demonstrat că are nervi de oțel, la doar 18 ani, dar și un tupeu ieșit din comun, mizând totul pe atac. Așa a supraviețuit în game și așa a ajuns la 5-4.
Într-un tenis în care publicul calcă în picioare din ce în ce mai des regulile fair-play-ului, Nadal a avut brusc de înfruntat nu doar atacurile din ce în ce mai inspirate ale puștiului canadian, ci și aplauze pe fiecare dublă greșeală ori eroare neforțată comisă. Iar Shapovalov a găsit un retur fantastic, într-un unghi scurt greu de desenat chiar și pe calculator, la minge de break, set și decisiv. Cu 16 winnere, ruso-canadianul îi lua setul ibericului aflat la două victorii distanță de fotoliul de lider mondial, dar care nu a găsit decât trei forehanduri decisive în acest act secund.
Set jucat ca un mare tenismen
Decisivul a fost un maraton în care canadianul s-a încăpățânat să reziste. Un prim exemplu: game-ul trei, jucat timp de 14 minute și 33 de secunde, cu zece egalități și trei mingi de break pentru Nadal. Și, surprinzător, nervii mai tari i-a avut adolescentul de 18 ani, care s-a îndreptat cu un 2-1 uriaș spre schimbul de terenuri după ce un Nadal exasperat a vrut să încheie punct cu o scurtă, ce nu a trecut însă fileul.
O nouă rundă amenințătoare pe retur s-a încheiat steril, fără break pentru Nadal, iar setul s-a liniștit în ceea ce privește șansele de break. De la 2-3, Nadal a cedat doar trei puncte pe serviciu: a servit perfect și la 4-5 și 5-6, evitând dezastrul cu jocuri albe. Rafa Nadal a dominat chiar și startul tie-break-ului, unul în care l-a prins nepregătit în preajma plasei pe canadianul Shapovalov, în primul punct, desprinzându-se astfel la 3-0.
Ce a urmat este de povestit nepoților: canadianul a găsit două servicii uriașe, iar racheta i-a tremurat inexplicabil experimentatului Nadal. Rezultatul: dublă greșeală și schimb de terenuri la 3-3. Iar de aici, ibericul a mai luat un singur punct până la final de meci, moment în care Shapovalov s-a prăvălit în mijlocul terenului, celebrând în careul de serviciu victoria carierei și prima prezență în sferturile de finală ale unui turneu Masters 1.000.
- Denis Shapovalov este cel mai tânăr sfertfinalist din istoria turneelor Masters 1.000 în circuitul ATP și al doilea cel mai tânăr jucător, după Borna Coric care îl învinge pe Rafael Nadal
6 duble greșeli a făcut Nadal în meciul cu Denis Shapovalov
9 mingi de break a irosit Rafa Nadal în duelul cu Shapovalov, din 11 avute, în timp ce reprezentantul țării gazdă a convertit 2 din 6.
29 erori neforțate a făcut Nadal în meciul programat în finalul zilei de joi