Bouchard, de la ședințe foto incendiare, la tribunal. Jucătoarea din Canada lasă luptele de pe teren pentru a se răfui în instanță: „Am simțit cum pielea începe să ardă”
Eugenie Bouchard a depus mărturie, miercuri, în procesul intentat USTA (n.r. – United States Tennis Association), în care îi acuză pe organizatorii turneului de la US Open de neglijență.
Jucătoarea în vârstă de 23 de ani a declarat sub jurământ, în Brooklyn, că „s-a lovit la cap, în partea din spate” și că își amintește că era ‘în stare de șoc, în timp ce se holba la tavan‘, relatează The Telegraph. Bouchard a depus mărturie mai bine de o oră, fiind ultimul martor al acuzării.
Eugenie Bouchard a declarat că a simțit cum pielea începe să îi ardă, avocații săi susținând că pe podea persista o puternică soluție de curățat.
Accidentul din 2015 s-a produs în vestiar, după ora locală 22:00. Bouchard revenise în vestiar după disputarea unui meci din proba de dublu mixt. A căzut într-una dintre camerele de fizioterapie, alunecând pe podeaua umedă. Bouchard se calificase în optimile tabloului de simplu de la US Open 2015, după un meci dur cu Dominica Cibulkova, încheiat cu scorul de 7-6(9), 4-6, 6-3, dar a fost nevoită să se retragă înaintea duelului cu Roberta Vinci, din cauza durerilor de cap. Bouchard a decis rapid să dea în judecată USTA, considerând că nu se semnaliza faptul că podeaua este udă, iar astfel jucătorii nu erau în vreun fel avertizați de pericolul existent.
Fostul număr 5 mondial, acum pe poziția 116 WTA, Bouchard afirmă că acel accident i-a afectat cariera. Nu se prezicează valoarea daunelor cerute de ‘Genie’.
Bouchard ține din nou capul de afiș în presa mondială pentru ceva ce se întâmplă departe de terenul de tenis. De Ziua Îndrăgostiților, întreaga planetă privea fotografiile în care canadianca apărea mai mult dezbrăcată. „Mă bucură faptul că tata și-a dat ok-ul. Le-a văzut, mi-a spus că arată bine. Că sunt făcute cu gust. Este o ușurare„, declara atunci Bouchard.