Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au obținut o superbă victorie în singurul meci de dublu programat vineri, pe terenurile cu zgură de la Arenele BNR. Cele două jucătoare în vârstă de 21 de ani au valorificat a cincea minge de meci avută într-un match tiebreak dramatic, învingându-le cu 6-3, 1-6, 13-11 pe Andreea Mitu și pe iberica Lara Arruabarrena, în puțin peste 80 de minute de joc, asigurând astfel prezența unei echipe sută la sută românești în finală, în condițiile în care adversarele lor din semifinale vor fi principalele favorite, Irina Begu și Raluca Olaru (câștigătoare în această formulă în 2017, la București).
În aceeași formulă de echipă, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse jucau semifinală la BRD Bucharest Open și în 2017, fiind atunci învinse de Irina Begu și Andreea Mitu, care aveau apoi să ridice trofeul deasupra capului.
„Ne știm de foarte mult timp, iar ăsta este un avantaj, pentru că, în anumite situații știam exact ce vom face. A fost un meci greu, dar ne-am mobilizat bine la final. Am avut un trase destul de greu„, au declarat cele două sportive la conferința de presă, completându-se la fel de bine ca pe terenul de tenis. Gabi Ruse a transmis apoi că va fi un meci greu, că le admiră pe viitoarele adversare și că speră ca, în cel mai scurt timp, să le calce pe urme, avansând în echipa de Fed Cup a României.
În finala BRD Bucharest Open așteaptă deja perechea formată din Viktoria Kuzmova și Kristyna Pliskova (Slovacia / Cehia), cele două beneficiind de abandonul cuplului Bolșova / Mrdeza (din cauza accidentării la gleznă a sportivei din Spania).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER