Artem Sitak și Nicholas Monroe (Noua Zeelandă / SUA) sunt adversarii din finala de dublu a ediției 2015 a BRD Năstase Țiriac Trophy pentru perechea românească Adrian Ungur și Marius Copil, cei doi disputând un singur game, sâmbătă, în semifinala cu Simone Bolelli și Steve Darcis (Italia / Franța).
Italianul, campion la Australian Open alături de Fabio Fognini la dublu și învingător de două ori în 2015 în fața perechii Horia Tecău / Jean Julien Rojer, la Melbourne și apoi la Monte Carlo, a acuzat dureri la umăr și a renunțat la partidă după doar șase puncte și două minute de la primul serviciu.
Tricolorii caută să le calce pe urme lui Andrei Pavel și Gabi Trifu (campioni pe zgura din Parcul cu Platani în 1998), ca a doua pereche sută la sută românească care se impune la București.
Marius Copil recunoștea că preferă să joace în fața unor specialiști ai probei de dublu, pentru că astfel „avem ca avantaj faptul că le știm jocul. Jucătorii de simplu sunt mai imprevizibili„, consideră arădeanul. Sitak ocupă poziția 49 în proba de dublu, iar coechipierul său, Monroe, locul 67 ATP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER