BRD Năstase Țiriac Trophy | Garcia Lopez completează finala surprizelor cu Vesely. Monfils, eliminat pe „calapodul” prezentat de Simon: s-a furișat în primul set pe lângă spaniol, dar a fost inexistent în decisiv

BRD Năstase Țiriac Trophy | Garcia Lopez completează finala surprizelor cu Vesely. Monfils, eliminat pe
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Guillermo Garcia Lopez – Jiri Vesely este finala probei de simplu a ediției 2015 de la BRD Năstase Țiriac Trophy.
  • Ambii jucători vor căuta al doilea titlu al sezonului, după ce ibericul s-a impus la Zagreb, iar cehul Vesely a triumfat la Auckland, în primele săptămâni ale lui 2015.

Guillermo Garcia Lopez (45 ATP) completează finala ediției 2015 a BRD Năstase Țiriac Trophy, după victoria  în fața francezului Gael Monfils, 6-7(2), 6-4, 6-2, după două ore și zece minute de la primul serviciu.

Garcia Lopez și-a făcut singur viața grea în primul set, irosind o minge de set, însă în decisiv a părut singurul jucător de pe teren. „Monfils a  jucat ciudat punctele în final, foarte agresiv, din poziții ciudate„, a comentat Lopez, în condițiile în care Monfils a fost practic imobil în setul trei, nu a mai luat poziția clasică la retur și a jucat practic de pe loc, fără ajustări de poziție, având un singur game spectaculos, în game-ul trei pe serviciu, când a reușit super-execuții, de pe linia de fund a terenului.

Ce spune Lopez

Monfils, al doilea favorit la București, a fost prins pe picior greșit de un start lansat al ibericului primit cu ușoară răceală de spectatori după episodul de vineri, în care partida sa cu Rosol s-a încheiat fără tradiționala strângere de mâini, însă francezul a speculat bine plusul valoric pe final de set, pe fondul unei scăderi a concentrării jucătorului de 31 de ani.

Cred că în primul set am jucat foarte bine, atunci când și el a jucat bine, am avut șanse bună să câștig acolo, dar am făcut câteva greșeli în pucnte importante„, a punctat Lopez la conferința de presă. Tiebreak-ul primului set a fost singurul moment de reală dominație a francezului în semifinala de sâmbătă din Parcul cu Platani, întrucât spaniolul a revenit rapid la conducerea jocului, cu mai multă constanță în raliu și limitând numărul intervențiilor fanteziste din partea lui Gael.

Este prima dată când îl înving pe zgură. Am mai făcut-o pe suprafață rapidă, dar niciodată pe zgură. El aleargă foarte mult, dintr-un colț în celălalt al terenului, de aceea pe suprafața asta este foarte greu să îl învingi, iar jocul meu nu este foarte adaptat să îi fac față. Însă am luptat mult, am jucat bine și am profitat de jocul lui ciudat din final. Sunt convins că a avut niște probleme„, a închis analiza meciului ibericul.

Mă simt bine aici, am o iubită româncă, sunt încrezător”

Duminică, al cincilea cap de serie de la București pornește, conform calculelor hârtiei, favorit în fața lui Jiri Vesely. „Mă simt bine aici, am o iubită româncă, sunt încrezător. Anul ăsta mă simt mult mai bine decât în urmă cu doi ani (n.r. – atunci când a cedat în fața cehului Lukas Rosol), știu că atunci am avut un meci foarte dificil în semifinală, iar în finală nu m-am simțit deloc bine. Meciul de azi a fost dur, dar cred că ajung într-o formă mai bună pentru ultimul meci„, a punctat la conferința de presă Garcia Lopez.

  • Jiri Vesely a trecut în prima semifinală de un alt spaniol, Daniel Gimeno Traver, tot în set decisiv, 2-6, 6-1, 6-4, după o oră șo 43 de minute de joc
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Permis de conducere valabil pe viață! Regulă pentru șoferii pensionari care trec de 70 de ani
Permis de conducere valabil pe viață! Regulă pentru șoferii pensionari care trec de 70 de ani
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×