Veste neașteptată de la Roland Garros! Ana Konjuh (Croația, 66 WTA), adversara Simonei Halep (România, 19 WTA) din primul tur al Grand Slam-ului parizian, și-a anunțat retragerea din turneu! Astfel, românca va debuta contra unei jucătoare acceptate pe tablou ca lucky loser: Nastasja Schunk (Germania, 167 WTA).
Simona Halep nu o va mai întâlni pe Ana Konjuh, așa cum se știa după tragerea la sorți de la Roland Garros 2022! Sportiva din Croația și-a anunțat retragerea din turneu, fiind înlocuită cu Nastasja Schunk! Meciul dintre Halep, campioana ediției din 2018, și Schunk, sportivă în vârstă de doar 18 ani, va avea loc luni sau marți.
Simona nu ar trebui să aibă emoții cu noua adversară! Jucătoarea din Germania nu s-a aflat niciodată în Top 100 WTA, iar meciul cu Halep va fi primul al ei pe tabloul principal într-un Grand Slam! Nastasja Schunk a fost învinsă de Hailey Baptiste (SUA, 125 WTA), scor 7-5, 4-6, 6-2 în turul al treilea al caificărilor de la Roland Garros.
Ana Konjuh, jucătoarea pe care Simona Halep trebuia să o întâlnească în primul tur la Roland Garros, s-a retras sâmbătă din competiție, fără să precizeze motivul! Organizatorii au înlocuit-o imediat pe croată cu o jucătoare pe care au acceptat-o pe tabloul principal ca lucky loser! Nastasja Schunk va fi adversara Simonei Halep la turneul parizian. Dacă își respectă statutul și trece de nemțoaică, Simona Halep va da peste învingătoarea dintre Maryna Zanevska (Belgia, 65 WTA) și Qinwen Zheng (China, 74 WTA) în manșa secundă.
Chiar dacă primele meciuri ale Simonei Halep de la Roland Garros vor fi accesibile, culoarul româncei nu este unul ușor! Jelena Ostapenko (Letonia, 13 WTA) este posibila adversară a Simonei din turul al treilea! Halep ar putea avea parte de o partidă infernală și în optimi, contra Igăi Swiatek (Polonia, 1 WTA). Posibilele adversare ale Simonei din sferturi sunt Karolina Pliskova (Cehia, 8 WTA) sau Jessica Pegula (SUA, 11 WTA), în semifinale ar putea juca cu Paula Badosa (Spania, 3 WTA) sau Aryna Sabalenka (Belarus, 7 WTA), iar în marea finală cu campioana en-titre Barbora Krejcikova (Cehia, 2 WTA), Ons Jabeur (Tunisia, 6 WTA) sau Maria Sakkari (Grecia, 4 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER