Simona Halep nu participă la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, anunțul a fost făcut chiar de președintele COSR, Mihai Covaliu, într-o declarație la TVR.
Simona Halep (3 WTA / 29 de ani) nu e în cea mai bună perioadă a carierei, după ce a ratat și participarea la turneele de la Roland Garros și Wimbledon. Astfel, sportiva noastră a anunțat Comitetul Olimpic Sportiv Român că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, deși aceasta își dorea să fie portdrapelul țării noastre.
„Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice”, a fost anunțul lui Mihai Covaliu, președintele COSR, la TVR.
Perioada în care se dispută turneul de tenis de la Jocurile Olimpice este 24 iunie – 1 august 2021. Simona își dorea o medalie, dar totul a căzut acum.
Decizia Simonei Halep vine în urma unei accidentări la gambă. Tot din această cauză nu a participa nici la turneele mai sus menționate. Românca s-a accidentat la gamba piciorului stâng pe 12 mai, în timpul meciului cu Angelique Kerber de la Roma. În mod normal revenirea Simonei pe teren era programată la scurt timp după accidentare, dar au apărut complicații și revenirea sa s-a amânat.
Simona Halep a sperat până în ultima clipă că va putea participa la Wimbledon, dar zilele trecute i-a anunțat pe organizatori că nu va putea concura.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER