BREAKING NEWS | Serena Williams i-a răspuns lui Ilie Năstase! Replica marii campioane americane: „Eu, spre deosebire de tine, nu mă tem și nu sunt lașă. Mă poți împușca prin cuvintele tale, mă poți ucide cu ura ta, dar…”
Scandalul declanșat de Ilie Năstase la conferința de presă de dinaintea meciului România – Marea Britanie, din Fed Cup, nu a rămas fără replică din partea Serenei Williams. Prinsă fără voia sa într-o situație în care nu a mai fost pusă niciodată, numărul unu mondial i-a răspuns elegant lui „Nasty”, printr-un mesaj postat pe pagina personală de Instagram și preluat, apoi, de întreaga presă internațională.
„E dezamăgitor pentru mine să știu că trăim într-o societate în care oamenii precum Ilie Nastase pot face comentarii atât de rasiste la adresa mea și a copilului meu nenăscut și comentarii sexiste la adresa colegelor mele. Am spus-o și o voi spune din nou, lumea a ajuns până aici, dar mai avem, încă, mult de parcurs. Da, am doborât atât de multe bariere, dar mai sunt multe altele. Asta (n. red – remarca lui Năstase) sau nimic altceva nu mă va opri din a pune iubire, lumină și pozitivitate în tot ceea ce fac. Voi continua să lupt pentru tot ceea ce e drept.
Eu, spre deosebire de tine, nu mă tem. Vezi, eu nu sunt lașă”, a fost mesajul Serenei, urmat de un citat din poezia „Still I rise by” a poetei americane Maya Angelou: „Satisfacția mea te supără? Mă poți împușca prin cuvintele tale…mă poți ucide cu ura ta, dar, la fel ca aerul, mă voi ridica.”
În finalul mesajului, Serena a ținut să mulțumească Federației Internaționale de Tenis, care a deschis o anchetă în urma comentariilor lui Ilie Năstase: „Mulțumesc ITF-ului pentru atenția acordată tuturor faptelor din acest caz. Ei vor avea întregul meu suport”, a scris marea campioană americană.
Întregul scandal a pornit vineri, când Ilie Năstase (70 de ani) și-ar fi dat în petec înaintea barajului de menținere în Grupa Mondială II din Fed Cup, fapt pentru care ITF a deschis o anchetă la Mamaia! Jurnaliștii de la „Daily Mail” susțin că Năstase a făcut un comentariu rasist despre copilul nenăscut al Serenei Williams, în timpul conferinței de presă la care au participat și jucătoarele echipei noastre: „Să vedem ce culoare va avea copilul… Ciocolată cu lapte?”. Vorbele rostite de „Nasty” în română s-au suprapus cu declarațiile Simonei Halep, care oferea un răspuns în engleză în acel moment, dar se pare că scandaloasa remarcă a putut fi auzită de jurnaliștii prezenți în sală.