Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 33 WTA) are, duminică, șansa unei performanțe fabuloase la Roland Garros. La două zile după ce a trecut complet de Elina Svitolina, a patra favorită, „Miki” va juca, de la ora 12:00, pe Philippe Chatrier, contra lui Madison Keys (23 de ani, 13 WTA), cel mai important meci al carierei.
Venită de nicăieri, românca a uimit prin victoria în minimum de seturi în fața ucrainencei Elina Svitolina, iar succesul nu i-a adus doar calificarea în optimile de finală, ci și onoarea de a juca pe cea mai mare arenă de la Roland Garros. Ba chiar „Miki” va fi cea care va deschide ziua de duminică pe Centralul de la Paris, partida ei cu americanca Madison Keys fiind programată prima, începând cu ora 12:00. Urmează, apoi, o distribuție de gală, cu meciurile Dominic Thiem (cap de serie 7) – Kei Nishkori (cap de serie 10), Anetto Kontaveit (cap de serie 25) – Sloane Stephens (cap de serie 10) și Novak Djokovic (cap de serie 20) – Fernando Verdasco (cap de serie 30).
Tot de la ora 12:00 intră în scenă și Sorana Cîrstea, care va lupta pentru un loc în sferturile de finală ale probei de dublu. Învingătoare surprinzător cu perechile Ostapenko/Vesnina și Kuznetsova/Safarova, Sorana și colega ei, spaniola Sara Sorribes Stormo, vor da peste Hao-Ching Chan (taipei) și Zhaoxuan Yang (China), cotate cu șansa a opta la câștigarea trofeului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER