„Buzărnescu s-a dus singură spre înfrângeri.” Dezvăluiri incredibile ale omului care a trimis-o la control oftalmologic pe „Miki”: „Efectiv, nu vede bine mingea!” Explicațiile unui 2019 cu o singură victorie + reacția tatălui care l-a contrariat
Septimiu Frățilă a oferit „explicații din interior” într-un interviu pentru Adevărul despre declinul Mihaelei Buzărnescu, jucătoarea care a înregistrat, într-un moment în care puțini îi mai dădeau șanse, la borna de 30 de ani, o ascensiune fulminantă în WTA, semnând premieră după premieră. Fostul jucător de tenis, în vârstă de 33 de ani, a început să îi fie alături Mihaelei în primăvara lui 2017, la doi ani de la retragerea sa din tenisul profesionist.
Mihaela a ținut să accentueze în repetate rânduri aportul lui Frățilă, însă colaborarea a luat sfârșit chiar mai devreme decât s-ar fi crezut, iar antrenorul a mărturisit, acum, pentru Adevărul, că, de fapt, „ruptura” a venit după ediția 2018 a turneului de la București. „Vreau să spun doar că Mihaela Buzărnescu s-a dus singură spre înfrângeri, nu cu mine! Sincer, după turneul de la Montreal, în care s-a accidentat, eu am prevăzut că nu va urma o etapă bună în cariera ei, dar, având în vedere că nu mai lucram cu ea, n-am avut cum să intervin„, a declarat Septimiu Frățilă pentru sursa citată.
Turneul de la Toronto, cel în care Mihaela Buzărnescu s-a accidentat la gleznă, a pus practic capac unei perioade extrem de bune a româncei. Din păcate pentru tenismena cu un doctorat în Educație Fizică și Sport, revenirea se dovedește a fi una teribil de grea, aceasta reușind o singură victorie în cele 10 partide disputate în noul sezon.
Septimiu Frățilă a venit cu precizări interesante, explicând exact și cum a ajutat-o pe sportiva pregătită aproape întreaga carieră de tatăl său.
„Eu nu mi-am dorit niciodată o carieră ca antrenor de tenis, mai ales că nici n-am jucat la un nivel foarte înalt. Eu nu sunt un antrenor care să-ți schimbe lovirea mingii, de exemplu. Pe Mihaela am ajutat-o nu atât de mult tehnic, ci mai mult din punct de vedere mental”, a punctat fostul om din loja lui „Miki”.
„Mi-am dat seama de niște lucruri pe care alții ar fi trebuit să le vadă până când ea a făcut 29 de ani! De pildă, după un turneu, mi-am dat seama că ea, efectiv, nu vede bine mingea! Și am convins-o, la revenirea în țară, să mergem la un control la oftalmolog. Cu greu a acceptat să folosească lentile de contact pentru a-și îmbunătăți vederea. La un moment dat însă, a început să aibă niște iritații la ochi din cauza acestor lentile. Știți ce i-a spus tatăl ei? Să nu le mai folosească, deși inclusiv doctorul recomandase folosirea lor! Adică, vorbim despre niște lucruri care sunt împotriva logicii…„, a declarat Frățilă pentru Adevărul.
Așa cum s-a întâmplat și în cazul altor sportive din circuit, greutatea a reprezentat o piedică și pentru Mihaela Buzărnescu, afirmă Septimiu Frățilă.
„Am văzut-o prima dată în aprilie 2017. Atunci, avea vreo 64, 65 de kilograme. Primul sfat pe care i l-am dat a fost că trebuie să slăbească. În două luni și ceva a ajuns la 58 de kilograme, iar în iunie a câștigat turneul ITF din Ungaria. Ea a început să facă ce îi spuneam, fiindcă vedea rezultatele pe teren„, a adăugat acesta.
Fostul colaborator al Mihaelei, devenit antrenor principal după Roland Garros 2018, blamează o schimbare în gândire pentru declinul ce a urmat.
„La Montreal, în care s-a accidentat, și în care deja era pe cont propriu, a venit cu o altă gândire. Spun atât: ea e o jucătoare de moral. Și, între timp, și-a schimbat total gândirea. Mai multe nu vreau să spun”, a declarat Septimiu Frățilă, care încă mai consideră posibilă o redresare a Mihaelei, cu condiția ca aceasta să fie influențată corect de cei din jurul său.
-
Mihaela Buzărnescu este cap de serie 30 la Miami. Va debuta în turul doi, împotriva învingătoarei partidei Alize Cornet – Vera Lapko. Detalii AICI despre tabloul feminin.