Fosta mare gimnastă din România, Nadia Comăneci, a caracterizat-o sâmbătă drept „regina ierbii” pe Simona Halep, după ce aceasta a câștigat turneul de Mare Șlem de la Wimbledon.
„Regina ierbii @simonahalep @wimbledon champ”, a scris Nadia Comăneci, sâmbătă, pe Facebook.
Simona Halep (7 WTA) a învins-o, sâmbătă, pe Serena Williams (10 WTA), scor 6-2, 6-2 și a câștigat turneul de la Wimbledon, acesta fiind cel de-al doilea titlu de Mare Șlem obținut de româncă, după cel de la Roland Garros, din 2018.
Finala feminină a durat doar 55 de minute.
Simona Halep este prima sportivă din România care câștigă turneul de mare prestigiu de la Wimbledon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER