Simona Halep (România, 5 WTA) a fost învinsă de Shuai Zhang (China, 36 WTA) în optimile turneului Premier Mandatory de la Beijing, scor 6-0, 6-3, după un meci extrem de slab făcut de constănțeancă.
Darren Cahill, antrenorul româncei, vrea să evite astfel de meciuri și să-i ofere Simonei un „upgrade”. Tehnicianul australian vrea să aibă la îndemână un sistem electronic prin intermediul căruia să primească în timp real date statistice. Astfel, ar putea să-i ofere cele mai bune sfaturi lui Halep, la momentul potrivit, și să o ajute să câștige fiecare meci.
„Vreau ca Simona să fie automatizată, ca un robot. Să vadă mingea, să știe exact ce trebuie să facă și să execute. Nu-mi pasă dacă greșește cât timp face alegerile potrivite”, a declarat Cahill.
Pentru Simona Halep urmează Turneul Campioanelor, competiție ce se va desfășura în Singapore începând cu 24 octombrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER