Cale liberă pentru Federer la Cincinnati. Anunțul făcut de Rafael Nadal: „Vreau să am grijă de corpul meu”

Rafael Nadal, numărul unu mondial, a anunțat că nu va participa la turneul Masters 1.000 ATP de la Cincinnati (Statele Unite). Tenismanul spaniol a luat această decizie din dorința a-și menaja organismul, cu două săptămâni înaintea competiției US Open, informează AFP.

Nadal a făcut acest anunț la câteva ore după ce a câștigat cel de-al 80-lea titlu din cariera sa, la Mastersul 1.000 ATP la Toronto, în finala căruia l-a învins duminică în două seturi, 6-2, 7-6 (7/4), pe grecul Stefanos Tsitsipas.

Cu regret trebuie să vă anunț că nu voi juca anul acesta la Cincinnati. Unicul motiv îl reprezintă faptul că vreau să am grijă de corpul meu și să încerc să rămân în aceeași stare bună de sănătate pe care o am acum„, a precizat campionul iberic într-un comunicat.

În absența lui Nadal, elvețianul Roger Federer va fi principalul favorit al turneului de la Cincinnati, ale cărui meciuri de pe tabloul principal au debutat duminică, 12 august.

Spre deosebire de spaniol, Federer nu a participat la turneul de la Toronto, pentru a putea fi prezent la cel de la Cincinnati, pe care l-a câștigat de opt ori până acum.

UP Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, se va desfășura în perioada 27 august – 9 septembrie la New York.

Publicat: 13 08. 2018, 10:39
Actualizat: 13 08. 2018, 10:40