Calm, Simona lucrează! 3 idei după meciul cu sportiva de 1,82 m. Liderul mondial a răpus-o pe agresiva Sabalenka și se califică în finala de la Cincinnati. Adversară din Olanda pentru constănțeancă

Intuitivă și inteligentă, Simona Halep a anulat plusul de agresivitate al bielorusei Aryna Sabalenka (20 de ani, 34 WTA), impunându-se, scor 6-3, 6-4, în semifinalele turneului Premier 5 de la Cincinnati, printr-un joc câștigat mai ales cu mintea. Eleva lui Darren Cahill i-a identificat punctul mai slab sportivei din Minsk și a mizat pe loviturile constante pe rever. A speculat 5 din cele șase mingi de break, nu și-a pierdut calmul în actul secund, la 3-3, când eleva lui Dimitri Tursunov își ridicase nivelul, și a sprintat spre a doua finală în șapte zile, după cea câștigată la Montreal, în fața lui Sloane Stephens. Duminică, în ultimul act, pe constănțeancă o așteaptă olandeza Kiki Bertens (17 WTA). Bertens (1,82 m), jucătoare care mizează pe un serviciu în forță, a trecut în semifinale de Petra Kvitova.

  • Trei idei la cald, în miez de noapte 

1. Capacitatea de a extrage esențialul din slăbiciunile adversarei. Oboseala acumulată pe parcursul maratonului Montreal – Cincinnati e din ce în ce mai vizibilă. Încercând să termine mai repede punctele, Halep a intrat în actul secund în jocul de uzură al tinerei bieloruse. Nu a mai avut resursele necesare pentru a o măcina pe eleva lui Tursunov pe backhand – punctul slab – și a fost aproape să meargă pe sârmă. Cuvintele lui Darren Cahill, la 5-4 și serviciu pentru Sabalenka, sunt sugestive pentru starea de spirit a liderului mondial din finalul partidei. „Be patient, Simona! Be patient!”. Pregătirea meciului a fost eficientă și, coroborată cu întărirea din final, a condus-o pe Halep spre o nouă finală. De altfel, discurul din final al constănțencei a fost centrat și pe fragilitatea Arynei pe rever.

2. Atacul pus la rumenit. Când se va coace? Deplasarea formidabilă în teren poate fi valorificată și prin urcări mai dese la fileu. Acest aspect s-a văzut și la Montreal, dar și în partidele de la Cincinnati. Viteza de reacție a sportivei cu un tren inferior foarte lucrat și intuiția sa excelentă o pot transforma într-o jucătoare redutabilă și la fileu. Deocamdată, transformarea jocului defensiv într-un iureș ofensiv generat și de urcările la fileu pare a se pune la punct într-un laborator. Tehnica pașilor mărunți pare a fi cea adoptată de Team-Halep

3. Siguranța din teren, dar și din afara lui. Refacerea pentru US Open devine principala preocupare pentru echipa Simonei Halep, în condițiile în care meciurile din ultimele săptămâni au uzat-o enorm. Nivelul de încredere atins, dezinvoltura cu care iese din labirintul întortocheat al schimburilor de mingi complicate și discursul viu cu care punctează anumite aspecte ale jocului o transformă pe Halep în principală favorită la câștigarea US Open. Și nu! La un asemenea turneu cifrele reci ale ierarhiei WTA nu mai contează.


1:36 FANTASTIC Simona nu profită de prima minge de meci pe serviciul Arynei, una anulată cu un as, însă profită de cea de-a doua. Simona învinge o jucătoare agresivă, imprevizibilă.

1:29 CHIN Simona face 5-4, după cel mai intens game al partidei

1:12 ANDANTE, ANDANTE Simona salvează două mingi de break, la 3-1, însă bielorusa găsește unghiuri imposibile și recuperează breakul. 3-2 pentru Halep. Andante, andante devine trepidante pentru că Aryna câștigă la 0, datorită unui serviciu necruțător, gameul 6 al actului al doilea. 3-3, Simona urmează să servească.

 

 

1:05 RETRO Sabalenka are aerul Gabrielei Sabatini, dar e și la fel de imprevizibilă precum fosta mare jucătoare din Argentina.

1:03 CAP LA CAP Liderul mondial pune un strop pe tabelă, 1-0, profitând de propriul serviciu, se distanțează, 30-0, pe serviciul jucătoarei de 20 de ani, însă bielorusa leagă patru mingi câștigătoare și anulează avansul româncei. Imediat, Simona face 2-1.

00:52 RESURSE nebănuite pentru Halep, care marșează din nou pe deplasarea excelentă în teren. O hărțuiește pe jucătoarea de 20 de ani cu lovituri variate și profită de prima șansă de break. Beneficiază de două oportunități pentru a închide rapid actul inaugural și profită de prima pentru bloca cronomentrul Rolex la 32 de minute. 17 erori neforțate a comis bielorusa născută în Minsk, în timp ce Simona și-a trecut în statistica primului set doar 5

00:47 REVENIRE Jucătoarea cu un parcurs fără greșeală la Cincy-Tennis își valorifică alonja și profită de serviciu. 4-3 pentru Halep, care încearcă să catapulteze cât mai multe mingi pe backhandul bielorusei, care joacă de multe ori dezordonat. Liderul mondial servește cu inteligență și se desprinde, 5-3.

00:40 PAS MARE  Deși profită din plin de serviciu și se distanțează la 40-0, Aryna recuperează datorită unor lovituri de forehand devastatoare. Când intră mult în teren și are timp să se poziționeze optim, nr.34 WTA e greu de oprit. Halep teleghidează însă perfect mingea din serviciu, bielorusa nu poate puncta decisiv, iar tabela clipește vesel pentru liderul mondial, 4-2.

00:33 ECHILIBRU Halep nu se poate distanța și Aryna face rebreak. Pedalează pe un forehand precis, iar loviturile sale o pun în dificultate pe Simona, 2-2. Urmează încă un break al Simonei care profită de primele semne de vulnerabilitate ale elevei lui Dimitri Tursunov, pe linia de fund a terenului. Sabalenka pare că vrea să închidă repede punctele.

 

 

00:29 AVANS  Sabalenka mizează pe un stil agresiv și pe veniri la fileu, însă defensiva Simonei e la mare înălțime și printr-un joc variat, constănțeanca speculează prima șansă de break. 2-1.

00:20 START Sabalenka deschide meciul, la serviciu. Jucătoarea de 1,82 m își fructifică serviciul, 1-0. Simona echilibrează rapid, 1-1.

00:10 PULS Cele două jucătoare sponsorizate de Nike au intrat pe Central și schimbă primele mingi. Organizatorii au grijă de muzică: mixează hitul Get Up al celor de la Technotronic

00:03 TIME! S-a terminat partida dintre Novak Djokovic și Marin Cilic, din semifinalele turneului masculin de la Cincinnati, Djokovic s-a calificat în ultimul act după un meci de anduranță, 6-4, 3-6, 6-3. Urmează peste câteva minute meciul Halep – Sabalenka


Simona Halep o întâlnește în această noapte, pe bielorusa Aryna Sabalenka (34 WTA), în semifinalele turneului de la Cincinnati, meci transmis de Digisport 1 și în format liveblog pe www.prosport.ro. Eleva lui Darren Cahill s-a întâlnit o singură dată cu sportiva născută în Minsk, anul acesta, la Shenzhen, când liderul mondial i-a administrat un sec 6-2, 6-2, talentatei jucătoare din spațiul ex-sovietic.

‘Știu că va fi mult diferit față de partida de la Shenzhen. Ea și-a crescut mult nivelul de încredere și, între timp, a câștigat împotriva unor jucătoare valoroase”, a declarat campioana de Roland Garros 2018.

Halep a jucat de două ori finala din Cincinnati. În urmă cu trei ani a cedat ultimul act în fața Serenei Williams, pentru ca sezonul trecut să se înclina în fața Garbinei Muguruza.

În vârstă de 20 de ani și înaltă de 1,82 m, Aryna nu a câștigat până acum vreun trofeu în carieră. A început tenisul la vârsta de 6 ani, iar suprafața favorită este hardul. A jucat trei finale în WTA, dar le-a pierdut pe toate. După prestația de la Cincinnati, Aryna va pătrunde între primele 25 de jucătoare ale lumii.

Sabalenka se află la prima semifinală de Premier 5 a carierei, după ce a legat un șir de victorii senzațional. În fața sa au capotat Konta, Pliskova, Garcia și Keys.

Câștigătoarea acestui meci va juca finala cu olandeza Kiki Bertens, cea care a învins-o azi, în trei seturi, pe Petra Kvitova.

 

Publicat: 19 08. 2018, 02:13
Actualizat: 19 08. 2018, 02:20