Camila Giorgi a încins atmosfera în noaptea dintre ani! Pictorial spectaculos al jucătoarei de tenis care ar putea fi model | GALERIE FOTO
Camila Giorgi (30 de ani), cea mai importantă jucătoare de tenis a Italiei, a făcut spectacol în noaptea dintre ani! Giorgi a încins atmosfera pe rețelele de socializare înaintea noului sezon din circuitul WTA, postând un pictorial incendiar.
Camila Giorgi a încins atmosfera în noaptea de Revelion! Italianca aflată pe locul 33 WTA a postat o serie de imagini în care apare în lenjerie intimă.
Nu este primul pictorial cu Camila Giorgi îmbrăcată sumar, jucătoarea de tenis fiind pasionată de modelling. Iar Camila demonstrează încă o dată că poate face carieră în acest domeniu.
Camila Giorgi a încins atmosfera în noaptea dintre ani! Pictorial spectaculos al celei mai bune jucătoare a Italiei
Camila Giorgi adoră să pozeze și să împărtășească cu fanii pictoriale foto sau instantanee din timpul liber! De această dată, rivala Simonei Halep le-a aprins imaginația fanilor chiar în noaptea dintre ani.
Camila Giorgi a cucerit trei titluri WTA în carieră și a strâns 4,82 milioane de dolari din premiile de la turneele de tenis. Jucătoarea din Italia o ocupat cel mai bun loc al carierei în anul 2018, atunci când s-a aflat pe poziția 26 în clasamentul mondial.
Camila Giorgi a cedat nervos pe finalul sezonului trecut
Camila Giorgi a fost un car de nervi pe finalul sezonului, la turneul de la Tenerife, iar cea mai bună jucătoare a Italiei a răbufnit la adresa arbitrului, dar și a tatălui ei, care îi este antrenor. Mai mult, Giorgi a fost la un pas să lovească un copil de mingi, fără să vrea, după ce a dat cu racheta de pământ.
Camila a fost obligată să plătească o amendă serioasă, ținând cont că a fost penalizată dur de arbitrul meciului pe care italianca l-a câștigat până la urmă în fața jucătoarei locale Aliona Bolsova, scor 7-6(4), 3-6, 6-4. Arbitrul a sancționat-o pe Giorgi cu pierderea a două game-uri.