Campioana olimpică la tenis a trecut prin momente grele din cauza rețelelor de socializare: „M-au făcut să mă simt nefericită”

Majoritatea jucătoarelor de tenis se implică activ în social media, însă există și cazuri în care rețelele virtuale afectează cariera sportivelor. Portoricana Monica Puig, campioana olimpică de la Rio, dezvăluie că timpul petrecut pe internet i-a provocat o stare extrem de proastă în trecut.

Fie ca e vorba de amenințări primite după înfrângeri sau de simpla dependența provocată, rețelele de socializare pot avea un afect negativ asupra vieții jucătoarelor profesioniste. Monica Puig, a 42-a jucătoare din clasamentul WTA, spune că a renunțat să mai petreacă timpul pe Facebook sau Twitter după ce a trecut printr-o perioadă dificilă: „La început eram binedispusă, dar rețelele de socializare m-au făcut dintr-o dată să fiu nefericită. Atunci, de ce să mai continui să fac ceva care mă afectează în acest fel? Mai intru doar când sunt nevoită să postez ceva important, însă nu mă mai gândesc deloc la mediul online”.

Puig, jucătoarea care a scris istorie în 2016 după ce a învins-o pe Angelique Kerber în finala Jocurilor Olimpice, își aduce aminte că a fost nefericită chiar și după triumful de la Rio: „Obiectivul meu pentru 2017 este să fiu fericită. Asta pentru că anul trecut, chiar și după ce am câștigat medalia de aur la Rio, am suferit pe plan mental. Am pus rezultatele pe primul plan și am intrat într-o depresie din cauza comentariilor negative. Acum sunt mult mai pozitivă și vreau să fac doar ceea ce îmi place”, a mai adăugat jucătoarea în vârstă de 23 de ani.

Publicat: 22 02. 2017, 15:10
Actualizat: 22 02. 2017, 15:11