Când „Regele zgurii” are un mesaj pentru campioana de la Roland Garros. „Am fost foarte bucuroasă de acest lucru”

Simona Halep (27 de ani) a vorbit pe larg, la sosirea în România, luni după-amiază, despre primul turneu de Grand Slam trecut în palmares, Roland Garros 2018.

La 40 de ani de la titlul Virginiei Ruzici, managerul său, constănțeanca și-a făcut loc în galeria marilor campioni de la Paris chiar în anul în care Rafael Nadal (32 de ani) a cucerit al 11-lea său trofeu. Halep, o admiratoare a lui Roger Federer, rivalul tradițional al ibericului, a povestit, în fața armatei de jurnaliști, un moment care i s-a lipit de suflet. „Cu Nadal nu m-am văzut, dar unchiul lui (n.r. – Toni Nadal) a venit la mine special și m-a felicitat din partea lui. Am fost bucuroasă de acest lucru, mă bucur pentru cuvintele spuse de el”, a dezvăluit Simona, pe finalul conferinței de la Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni. Toni Nadal, unchiul lui Rafael, i-a lăsat anul trecut locul de antrenor fostului campion spaniol, Carlos Moya.

Halep se află de azi în cea de-a 32-a săptămână pe primul loc WTA. În urmă cu 10 ani, ea câștiga titlul, la Roland Garros, la juniori. Din 2 iulie, eleva australianului Darren Cahill va fi principală favorită la Wimbledon

 

Publicat: 11 06. 2018, 19:19
Actualizat: 11 06. 2018, 19:20