Capăt de drum și pentru Irina Bara, la Jurmala. I-a dat o replică apăsată în sferturi principalei favorite a turneului, într-un meci spectaculos și revine în Top 200, după cel mai bun rezultat al carierei
Irina Bara (213 WTA) a contribuit la un spectacol frumos în sferturile turneului de la Jurmala, însă reprezentanta gazdelor, Anastasija Sevastova (11 WTA) a obținut victoria 7-6(3), 6-2, calificându-se în semifinalele primei ediții a întrecerii din Letonia, acolo unde o va înfrunta pe favorita 6, Anastasia Potapova, învingătoare într-un meci disputat anterior în fața Patriciei Țig. Cu cele 60 de puncte oferite pentru prezența în faza sferturilor de finală, Irina Bara va reveni de luni în Top 200 WTA, cel mai probabil pe poziția 186 pe care o ocupă în prezent în clasamentul în timp real.
Într-o dispută în care cele două protagoniste au prezentat în fața spectatorilor un joc ofertant, cu multă variație, răspunzându-și una alteia cu execuții de finețe, primul set a fost un maraton, asezonat cu opt break-uri împărțite egal de ambele părți. De patru ori Irina Bara a luat avantaj de un break, însă Sevastova a răspuns în game-ul imediat următor, cu rebreak, având rată de conversie superioară (4 din 6, față de 4 din 15 pentru Irina). După o oră și opt minute de luptă, principala favorită a turneului și-a adjudecat manșa inaugurală, tiebreak-ul fiind închis de a treia dublă greșeală a jucătoarei tricolore de doar 1,64 m.
Protagonista unuia dintre cele mai lungi 15 meciuri WTA din 2019, trei ore și două minute de joc în optimi contra rusoaicei Valentyna Ivakhnenko (228 WTA), Irina Bara a continuat să acopere excelent terenul și să îi dea o replică pe măsură Sevastovei, însă letona, numărul 11 în clasamentul mondial, a gestionat mai bine momentele de presiune și a câștigat punctele importante în start de set doi, adjudecându-și primele două game-uri pe lansarea româncei, pentru un 3-0 apăsat, în ciuda faptului că Irina a jucat 8 din zece mingi cu primul serviciu – semnificativ mai bine decât în primul set. De aici, eliberată de presiune pe game-urile proprii, Sevastova a avansat lin spre victorie, încheind cu un nou break, după o oră și 44 de minute de la primul serviciu.
- Prezența în sferturi rămâne cea mai bună performanță a carierei Irinei Bara într-un turneu WTA, la simplu.