Ajuns la 78 de ani, Ion Țiriac rămâne un nume cu rezonanță în tenisul modern. Pe lângă faptul că deține puternicul turneu de la Madrid, cel mai bogat român are în continuare o influență foarte mare în sportul alb și aduce în discuție o problemă mare cu care se comportă antrenorii de tenis.
De-a lungul carierei de după cea de jucător de tenis, Țiriac s-a ocupat cu descoperirea și formarea unor jucători de top, pe care i-a condus spre ierarhia tenisului mondial și spune că e îndreptățit să-și dea cu părerea despre tot ce mișcă în circuitul profesionist. Având în spate ani de experiență, Țiriac a ajuns la concluzia că misiunea unui antrenor s-a îngreunat în ultimii ani, odată cu creșterea premiilor și crearea unor personaje de tipul lui Novak Djokovic, care pun pe primul loc performanța imediată: „Ca să pot să-mi dau părerea despre un jucător de tenis, eu trebuie să stau cu el o săptămână și să-l văd. Cum se trezește, cum merge pe stradă, cum mănâncă, cum ține racheta și cum face acele patru-șase ore de antrenament pe zi. Cu tot respectul, dacă există un domeniu în care sunt arogant, megaloman și fără respect, antrenoratul în tenis este acela. Începând cu Ilie Năstase, care n-a fost al meu…Dar ceilalți, Villas, Becker, Leconte, Safin, Ivanisevic…Toți copii ăștia au ajuns numărul unu în lume! Ia-l tu pe Djokovic, cu care Becker a fost bun prieten, ca partener de discuție…Ia-l pe Djokovic, ia un milion și du-te acasă!
Meseria de antrenor de tenis este foarte dificilă. În special dacă ai un jucător mare, în special dacă ești foarte bine plătit și în special dacă nu ai o personalitate mai mare decât a jucătorului”, a declarat Țiriac, la Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER