Care este unica mare șansă a Simonei Halep la TAS și cât poate dura judecarea recursului ei. „Procedurile s-au îmbunătățit semnificativ” | EXCLUSIV
Simona Halep a primit o suspendare de patru ani și a declarat că va face recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Ea are la dispoziție 21 de zile pentru a deschide procedura și marele avantaj al sportivei noastre este că TAS judecă totul de la zero, fără a ține cont de verdictul dat de Tribunalul Sport Resolution, de la Londra, care a suspendat-o pe Simona.
Care este unica mare șansă a Simonei Halep la TAS
Acest lucru vine însă cu o perioadă de judecată consistentă, un caz atât de complex având o durată de rezolvare de peste șase luni.
Curtea de Arbitraj Sportiv, numită și Tribunalul de Arbitraj Sportiv, este o autoritate independentă a forurilor sportive, care participă prin arbitraj sau mediere la rezolvarea disputelor din domeniul sportului. Deciziile forului de la Lausanne sunt definitive și inatacabile.
În general, deciziile TAS sunt diferite și mult mai blânde decât cele ale instanțelor.
Variantele de pedeapsă care au existat în cazul Simonei Halep:
- 4 ani pentru depistarea substanței Roxadustat.
- 2 ani dacă Simona dovedea că substanța a ajuns in corpul ei fără intenție.
- Achitare, dacă Simona reușea să dovedească atât lipsa intenției, cât și lipsa vinei si lipsa neglijenței in contextul in care ar fi luat un produs contaminat. In cazul ăsta, pedeapsa ar fi putut fi doar un avertisment din partea ITIA.
- 6 ani, dacă ITIA reușea să convingă Tribunalul că în cazul Simonei există circumstanțe agravante
Mădălina Diaconu, avocata acreditată pe lângă Curtea de Arbitraj independent d’Expert Suisse, absolventă a Universitatății Sorbona, a explicat pentru ProSport că, după noile termene introduse la TAS, Simona Halep ar putea să primească verdictul în primăvara anului viitor.
„Toate etapele trebuie demonstrate și, anume, milimetru cu milimetru, trebuie argumentat și demonstrat cum a putut să ajungă acea substanță în corpul ei. Dacă aceste dovezi sunt suficiente și sunt concludente, atunci putem spune că are o șansă, poate una din zece sau poate două din zece, să zicem, de a obține un verdict favorabil.
Vestea bună este că tocmai s-au îmbunătățit procedurile la TAS! A fost publicat un nou regulament care, acum, prevede termene mult mai scurte și care sunt imperative, de data aceasta, pentru arbitri. Este greu de estimat, însă, presupun că, în acest caz, ar fi un dosar care s-ar putea rezolva între 6 și 8 luni, probabil”, a conchis Diaconu.