Careu de dame: patru românce se află în Top 40 WTA! Cum arată noul clasament mondial
Asociația Tenisului Feminin (WTA) a dat publicității noul clasament, iar România are patru reprezentante în Top 40 începând de luni.
Mihaela Buzărnescu a reușit un salt de patru poziții, intrând în premieră în Top 40 WTA după ce a ajuns în optimi la Doha (2-6, 2-6 cu Julia Goerges)! Buzărnescu ocupă locul 39 în noul clasament, iar între primele 40 de jucătoare ale lumii se mai află alte trei românce: Simona Halep (2 WTA), Sorana Cîrstea (36 WTA) și Irina Begu (38 WTA).
Buzărnescu a atins un nou maxim de clasament după o săptămână de vis, în care le-a învins pe Lesia Țurenko (7-5, 6-4) și Jelena Ostapenko (6-1, 6-3), la prima prezență pe tabloul principal al unui turneu Premier 5. Miki este protagonista uneia dintre cele mai incredibile povești din tenis, ținând cont că românca nu era nici măcar în Top 500 la începutul sezonului trecut.
Și Monica Niculescu a reușit un salt frumos, datorită parcursului excelent de la Doha, încununat cu victoria superbă reușită în fața Mariei Șarapova (4-6, 6-4, 6-3 în primul tur). Monica, învinsă în optimi de Caroline Wozniacki, scor 7-5, 6-1, a câștigat 17 poziții în ierarhia WTA și se află pe 75 WTA. În Top 100 o mai găsim și pe Ana Bogdan, ocupanta locului 87 mondial.
Simona Halep nu a revenit încă pe primul loc, însă este sigură că va face rocada cu liderul Caroline Wozniacki peste o săptămână. Constănțeanca, întrecută cu doar 45 de puncte de Wozniacki, îi va lua fața danezei care pierde 585 de puncte după turneul de la Dubai. Astfel, în Top 10 s-au produs, deocamdată, doar două modificări: Muguruza a devansat-o pe Svitolina și a urcat pe 3 WTA, în timp ce Kvitova a revenit în elită după ce a câștigat titlul de la Doha.