Caroline Wozniacki, învinsă de Daria Kasatkina în sferturile turneului de la Sankt Petersburg
Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, liderul mondial, a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului WTA Premier de la Sankt Petersburg, fiind învinsă, vineri, cu scorul de 7-6 (3), 6-3, de rusoaica Daria Kasatkina, cap de serie numărul 8 și locul 23 WTA.
Este prima înfrângere suferită de către campioana de la Australian Open, după o serie de opt victorii consecutive, între care și succesul obținut împotriva Simonei Halep în finala de la Melbourne.
Wozniacki a pierdut în fața rusoaicei la capătul unui meci care a durat o oră și 32 de minute, în care liderul mondial a servit un as, a comis o dublă greșeală și a avut procentaje de reușită la serviciu de 70 la sută cu prima minge și 60 la sută cu cea de-a doua. Trei break-uri a reușit daneza, care și-a cedat serviciul de patru ori.
În semifinale, Kasatkina o va întâlni pe jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, a patra favorită și numărul 10 mondial.
În cealaltă semifinală se vor întâlni germanca Julia Goerges, locul 12 WTA, și cehoaica Petra Kvitova, locul 29 WTA.