Câți bani a câștigat Simona Halep la Roland Garros 2020! Românca a ratat o sumă uriașă după ce a fost eliminată de Iga Swiatek
Simona Halep a fost eliminată din drumul spre sferturile de finală ale turneului WTA Roland Garros, iar ProSport ă prezintă ce sumă a încasat sportiva din România după participarea la turneul de la Paris.
Simona Halep a fost învinsă de Iga Swiatek, scor 1-6, 2-6, în optimile de finală ale Roland Garros, dar sportiva din România pleacă cu o sumă frumoasă de bani de la turneul de la Paris.
Câți bani a câștigat Simona Halep la Roland Garros 2020
Simona Halep ar fi putut încasa un cec în valoare de 283.500 de euro pentru calificarea în sferturile de finală de la Roland Garros dacă o învingea pe Iga Swiatek, dar românca tot o să revină în țară cu buzunarele pline.
Ediția 2020 a turneului de la Roland Garros este dotată cu o contribuție financiară în valoare de 38.000.000 de euro, în scădere cu 0,93% față de ediția precedentă. Astfel, Simona Halep a plecat acasă cu 459.000 de euro după ce a jucat până în optimile de finală ale turneului de la Paris.
Câștigătorii de la Roland Garros de la masculin și feminin simplu vor pleca acasă cu câte 1,6 milioane de euro, iar finaliștii vor încasa 800.000 de euro. Cel mai „câștigați” au fost cei care au participat la turneul de la Paris și au fost eliminați din turul 1, toate acestea deoarece au încasat 60.000 de euro, mai mult cu 30% față de anul trecut.
Iată premiile de la Roland Garros 2020 masculin/ feminin simplu:
- Câștigător – 1.600.000 €
- Finalist – 800.000 €
- Semifinale – 425.000 €
- Sferturi – 283.500 €
- Turul 4 – 189.000 €
- Turul 3 – 126.000 €
- Turul 2 – 84.000 €
- Turul 1 – 60.000 €
- Calificări tur 3 – 25.600 €
- Calificări tur 2 – 16.000 €
- Calificări tur 1 – 10.000 €
„Absolut orice ascept al jocului ei a fost perfect. A dictat jocul de pe linia de fund. A dominat meciul clar, de la început până la final.
A avut multă încredere și foarte multă siguranță în joc. Este o performanță să învingă principala favorită la câștigarea turneului. Am vorbit des despre condițiile de aici, e frig, mingile sunt grele. Dar am văzut-o pe Halep jucând perfect în primele tururi. Pur și simplu a întâlnit o adversară care a jucat mult mai bine decât ea”, a spus Tim Henman, pentru Eurosport.