Câți bani a câștigat Simona Halep pentru calificarea în optimile de finală la Australian Open! Premiu uriaș din partea organizatorilor

Simona Halep (România, 15 WTA) a câștigat o sumă impresionantă după ce a spulberat-o pe Danka Kovinic (Muntenegru, 98 WTA) și s-a calificat în optimile de finală la Australian Open 2022!

Simona Halep și-a asigurat un cec în valoare de 219.000 de dolari și 240 de puncte WTA după ce s-a calificat sâmbătă dimineață în optimile de finală la Australian Open, pentru al cincilea an consecutiv.

Dacă va trece și de Alize Cornet (Franța, 61 WTA) în faza următoare, premiul pe care îl va primi Simona Halep din partea organizatorilor va ajunge la 438.000 de dolari. Campioana de la Australian Open va pleca acasă mai bogată cu 3,2 milioane de dolari.

Câți bani a câștigat Simona Halep pentru calificarea în optimile de finală la Australian Open! Premiu uriaș din partea organizatorilor

Simona Halep se simte excelent în Australia, românca obținând opt victorii din tot atâtea partide disputate până acum: cinci la WTA Melbourne 1 și trei la Grand Slam-ul de la „Antipozi”. Performanțele româncei nu rămân nerăsplătite: eleva lui Adrian Marcu și-a asigurat un cec de 219.000 de dolari pentru calificarea în optimi la Australian Open. Halep a depășit în această săptămână, grație victoriilor de la Australian Open, pragul celor 38 de milioane de dolari câștigate din tenis.

Halep a strâns 38,2 milioane de dolari din premiile la turnee, clasându-se pe locul al patrulea în topul all-time al câștigurilor din sportul alb. Maria Sharapova, ocupanta locului al treilea în topul respectiv, a strâns 38,77 milioane de dolari din premii. Ținând cont că „Masha” a agățat racheta în cui, este doar o chestiune de timp până când românca o va întrece pe Sharapova. Acest lucru se poate întâmpla chiar la Australian Open, dacă Simona va ajunge în semifinale (ar fi recompensată cu 803.000 de dolari). Lider incontestabil în clasamentul banilor obținuți din tenis este Serena Williams, cu 94,51 milioane de dolari, iar pe locul al doilea se află sora americancei, Venus, cu 42,28 milioane de dolari.

Publicat: 22 01. 2022, 08:30