Simona Halep (România, 19 WTA) și-a asigurat un premiu important după ce a eliminat-o pe Nastasja Schunk (Germania, 165 WTA) și s-a calificat în turul secund la Roland Garros 2022!
Turneul de la Roland Garros 2022 are premii în valoare totală de peste 43,6 milioane de euro la ediția din acest an, astfel că recompensele financiare sunt impresionante chiar și pentru primele tururi.
Astfel, după doar un meci câștigat la Paris, Simona Halep a încasat 84.000 de euro! Dacă va trece și de următoarea adversară, Qinwen Zheng (China, 74 WTA), românca va fi recompensată cu 126.000 de euro.
Simona Halep a strâns din tenis 36,3 milioane de euro și a depășit-o recent pe Maria Sharapova în topul câștigurilor all-time, iar sportiva în vârstă de 30 de ani continuă să încaseze premii uriașe la turneele. Halep a avut nevoie de o oră și 48 de minute pentru a o învinge pe Nastasja Schunk, dar chinul a meritat! Românca și-a asigurat nu mai puțin de 84.000 de euro grație victoriei din turul inaugural.
„Mă bucur de această victorie. Ea a lovit mingea tare, dar eu am rămas suficient de puternică! Am rămas concentrată. Mă bucur că am câştigat meciul pentru că mereu e greu în primul tur.Să joc mai bine în runda următoare, acesta este obiectivul! Vreau să lupt, aşa cum am făcut azi”, a declarat Halep după victoria cu Schunk.
Simona Halep a trecut cu bine de primul meci de la Roland Garros 2022, însă românca se așteaptă să iasă scântei la meciurile următoare! Asta pentru că Jelena Ostapenko este calificată la rândul ei în turul secund, iar letona și românca se vor duela în meci direct dacă ajung în turul al treilea.
Halep s-ar putea duela cu Swiatek în optimi la Roland Garros 2022, dar până atunci, românca trebuie să treacă de Qinwen Zheng (China, 74 WTA) în manșa secundă, și de Jelena Ostapenko sau Alize Cornet în turul al treilea. Campioana de la Roland Garros 2022 va pune mâna pe un jackpot de 2,2 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER