Câți bani încasează Bianca Andreescu în urma succesului de la US Open. A depășit-o pe Simona Halep

Bianca Andreescu (Canada; 15 WTA) a dat o adevărată lovitură după ce s-a impus la ultimul Mare Șlem al anului, US Open. După victoria destul de ușoară în fața, poate, celei mai mari sportive din istoria tenisului feminin, Serena Williams (SUA; 8 WTA), ea și-a asigurat un cec în valoare de peste 3.8 milioane de dolari. Astfel, la capitolul câștiguri pe 2019, Bianca Andreescu ajunge la un total de 6 milioane de dolari. Ca o comparație, Simona Halep a câștigat 5 milioane de dolari în 2019.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a câștigat, duminică, trofeul de la US Open, după ce a învins-o dramatic în finală pe mult mai titrata Serena Williams, sextuplă campioană la Flushing Meadows, scor 6-3, 7-5. Este a doua oară în ultima lună când Serena Williams pierde în fața Biancăi Andreescu, cele două jucătoare de tenis întâlnindu-se anterior în finala de la Toronto, atunci când americanca a fost nevoită să se retragă din cauza unei accidenatări la spate și i-a oferit practic jucătoarei canadiene de origine română cel de-al doilea trofeu al carierei.

Bianca a avut cuvinte superbe pentru părinții ei, după finală: „Nu pot să le mulțumesc suficient pentru tot ceeea ce au făcut. A fost o călătorie foarte lungă, știu că nu poate fi chiar atât de lungă, pentru că am doar 19 ani, dar așa pare. Vă mulțumesc și hai să continuăm!„. De luni, datorită victoriei de la US Open, Bianca Andreescu va urca pe locul 5 în clasamentul mondial, în condițiile în care cu 12 luni în urmă era în afara Top 200.

 

Publicat: 08 09. 2019, 11:23
Actualizat: 08 09. 2019, 11:24