Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-1, 6-0, pe Alexandra Dulgheru, locul 72 WTA, sportivă venită din calificări, și a acces în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Roma.
Vizibil obosită după cele cinci meciuri disputate anterior la competiția de la Foro Italico, totalizând aproape zece ore de joc, Dulgheru a opus o palidă rezistență Simonei Halep, care a disputat doar două partide de simplu, de câte o oră, până în sferturi, plus două de dublu. Jucătoarea din Constanța a fost agresivă încă de la începutul meciului, și-a plimbat mult adversara pe linia de fund a terenului și finalizat de multe ori spectaculos, nelăsându-i nicio șansă Alexandrei Dulgheru. De la scorul de 1-1, după ce ambele sportive și-au fructificat serviciul, a urmat un monolog al Simonei Halep, de 11 ghemuri câștigate la rând, ce a pus capăt duelului românesc din sferturile competiției italiene în 56 de minute.
Halep va juca în faza următoare, sâmbătă, cu învingătoarea din meciul Petra Kvitova (Cehia), locul 4 WTA – Carla Suarez Navarro (Spania), locul 10 WTA. Românca are palmares pozitiv cu ambele potențiale adversare.
La finalul partidei, Simona a fost așteptată de românii din tribune, dar și de alți iubitori ai tenisului pentru autografe. Unul dintre aceștia nu venise pregătit cu un suvenir pe care să păstreze mult râvnita semnătură, așa că i-a venit o idee inedită: să își folosească chelia pentru a păstra o amintire de la marea noastră campioană.
Zâmbind larg, Halep a acceptat fără rețineri propunerea și a oferit una dintre cele mai amuzante imagini văzute în această săptămână la Roma. Fotografia în cauză deja face senzație pe rețelele de socializare, transformându-se într-un adevărat viral pretutindeni în lume.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER