Ce a putut face iubita lui Taylor Fritz în tribune la Roland Garros, în timp ce americanul era huiduit copios de spectatori | FOTO & VIDEO
Taylor Fritz (SUA, 8 WTA) a avut parte de un public extrem de ostil la meciul din turul doi la Roland Garros, dar partenera tenismenului a gestionat momentele tensionate într-un mod savuros.
Taylor Fritz a fost huiduit copios la finalul meciului cu favoritul publicului, Arthur Rinderknech (Franța, 78 ATP), după ce americanul i-a sfidat pe spectatorii de pe arena „Suzanne Lenglen”.
Ce a putut face iubita lui Taylor Fritz în tribune la Roland Garros, în timp ce americanul era huiduit copios de spectatori
Taylor Fritz a declanșat haosul în tribune după ce le-a făcut semn să tacă spectatorilor! În timp ce aceștia îl huiduiau la scenă deschisă pe american, iubita lui Taylor, Morgan Riddle, a fost surprinsă într-o ipostază total neașteptată.
Deloc îngrijorată că partenerul ei și-a pus în cap spectatorii de la Roland Garros, Morgan a zâmbit în permanență și chiar a scos camera de fotografiat pentru a importaliza momentul.
Fritz, care este cel mai bine cotat tenismen din SUA, l-a eliminat pe Rinderknech cu 2-6, 6-4, 6-3, 6-4, iar francezii au rămas fără reprezentant în concursul feminin după doar două tururi disputate. În faza următoare a Grand Slam-ului desfășurat pe zgură, Taylor se va duela cu Francisco Cerundolo (Argentina, 23 ATP).
Taylor Fritz și Morgan Riddle au început relația în anul 2020
Taylor și Morgan s-au cuplat în 2020, partenera sportivului având origini poloneze! A devenit o prezență nelipsită de la meciurile lui Taylor, pe care îl însoțește la toate turneele.
Morgan Riddle este model, dar în același timp ocupă funcția de director de comunicare al unei organizații de caritate din Statele Unite. Ea are zeci de mii de urmăritori pe rețelele de socializare.
Taylor Fritz a atins cea mai bună clasare din carieră în luna februarie a anului acesta, locul 5 ATP. Fritz are un fiu, născut în 2017, cu Raquel Pedraza, fost soție a americanului care a jucat și ea tenis de performanță.