Ce a putut să o întrebe un jurnalist ucrainean pe Aryna Sabalenka la Roland Garros: „Cum poți să susții un dictator!?” Răspunsul bielorusei
Aryna Sabalenka (Belarus), a doua favorită a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, a avut parte de un moment tensionat la conferința de presă.
După ce a învins-o miercuri pe compatrioata Iryna Shymanovich (214 WTA), scor 7-5, 6-2, și s-a calificat în turul trei la Roland Garros, Aryna Sabalenka (2 WTA) a primit o întrebare delicată din partea unui jurnalist ucrainean.
Ce a putut să o întrebe un jurnalist ucrainean pe Aryna Sabalenka la Roland Garros: „Cum poți să susții un dictator!?” Răspunsul bielorusei
Acuzată deseori că susține regimul dictatorial din Belarus, în contextul războiului din Ucraina, Aryna Sabalenka nu are parte de liniște la Roland Garros! Un jurnalist ucrainean a întrebat-o pe campioana tenisului de ce a semnat o scrisoare de susținere pentru președintele țării ei, Alexander Lukașenko! „Vreau să te întreb două lucruri. Primul, despre Belarus. În 2020 ai semnat o scrisoare de susținere pentru Luakașenko, în timp ce tortura și bătea protestatarii în stradă. Apoi, ai sărbătorit Anul Nou cu el. Cum e posibil ca un potențial număr 1 mondial să susțină un dictator?”, a întrebat-o ucraineanul pe bielorusă.
„Nu voi face niciun comentariu, așa că îți mulțumesc pentru întrebare!”, a declarat Sabalenka, evitând răspunsul. Dar jurnalistul a insistat pe marginea subiectului: „A doua întrebare. Spui mereu că nimeni nu susține războiul. Dar poți vorbi în numele tău și să spui: ‘Eu, Aryna Sabalenka, condamn ferm faptul că Belarusul atacă Ucraina cu rachete și vreau să se oprească acum?'”.
Sabalenka a refuzat să răspundă și la această întrebare, dar dialogul tensionat a continuat: „Deci, practic, susții totul pentru că nu poți vorbi! Nu ești o persoană mică, Aryna, poți să…”, a spus jurnalistul ucrainean, care a fost întrerupt de moderatorul conferinței: „A spus clar că nu îți va răspunde!”. A urmat încă un schimb de replici între reporter și Sabalenka: „Da, e clar! Acum știm tot!”, a adăugat ucraineanul, la care Aryna a încheiat conversația: „Ai primit destule răspunsuri de la mine și nu mai am de făcut niciun comentariu!”.
Cum a reacționat Aryna Sabalenka după ce spectatorii au huiduit-o pe Marta Kostyuk la Roland Garros
Tensiunile au fost prezente încă din prima zi la Roland Garros, când Aryna Sabalenka s-a duelat cu ucraineanca Marta Kostyuk, scor 6-3, 6-2. La fel cum a procedat la fiecare meci în care a întâlnit o adversară din Rusia sau Belarus după izbucnirea războiului, Kostyuk nu a dat mâna cu Sabalenka la final! Dacă gestul ucrainencei a fost tolerat la alte turnee, spectatorii de la Roland Garros au „taxat” lipsa de fair-play a Martei, care a fost huiduită la scenă deschisă.
Vizibil încurcată de situație, Aryna Sabalenka i-a întrebat pe spectatori dacă o huiduie pe a! Apoi, bielorusa a realizat că cea vizată este Marta Kostyuk: „Îmi pare rău, băieți, nu mi-am dat seama din prima! Am crezut că acest „huuu” este împotriva mea. Așa că am fost puțin surprinsă, dar apoi am simțit sprijinul vostru. Așa că vă mulțumesc foarte mult pentru sprijin. Este cu adevărat important!”, a spus numărul 2 WTA la interviul acordat pe teren.
Întrebată despre incident, Kostyuk a declarat: „Aș vrea să știu cum se vor simți ei în legătură cu asta în aproximativ 10 ani, când războiul se va încheia. Nu cred că se vor simți prea bine”, a fost mesajul ucrainencei pentru spectatorii de la Roland Garros.