Ce a remarcat WTA după debutul victorios al Soranei Cîrstea de la Washington: „Numai un zâmbet!” Gesturile făcute de româncă la final | FOTO & VIDEO
Asociația Tenisului Feminin (WTA) a reacționat după ce Sorana Cîrstea (România, 32 WTA) a reușit o victorie spectaculoasă în runda inaugurală a turneului WTA 500 de la Washington.
Bucuria i s-a putut citi pe față Soranei Cîrstea, după ce românca a dispus, marți, în minimum de seturi de Petra Martic (Croația, 36 WTA), scor 6-3, 7-6(13).
Ce a remarcat WTA după debutul victorios al Soranei Cîrstea de la Washington: „Numai un zâmbet!” Gesturile făcute de româncă la final
Cei de la WTA au remarcat jocul Soranei Cîrstea, dar și zâmbetul larg pe care românca l-a afișat după meci: „Numai un zâmbet! Sorana Cîrstea închide un tie-break uriaș și obține victoria”, au scris reprezentanții forului mondial pe contul oficial de Twitter.
Setul al doilea al meciului Sorana Cîrstea – Petra Martic a fost unul cu adevărat spectaculos, românca revenind de la 2-5! Apoi, ea a salvat 7 mingi de set în tie-break, adjudecându-și victoria cu 6-3, 7-6(13).
Cîrstea a zâmbit la final către antrenorul Thomas Johansson, cel care i-a remodelat jocul sportivei din Târgoviște. Sorana a rămas la fel de jovială după ce a părăsit arena, făcându-și timp pentru fanii care și-au dorit poze și autografe cu ea.
Ce urmează pentru Sorana Cîrstea la turneul de la Washington
Sorana Cîrstea a făcut un meci solid cu Petra Martic, reușind a 99-a victorie a carierei în fața sportivelor din Top 50 WTA! Iar statistica spune multe despre cât de bine a jucat Sorana.
Românca a avut 10 greșeli neforțate, față de 32 ale adversarei, și a reușit 22 de lovituri direct câștigătoare. De partea cealaltă, Martic a realizat 26 de „winnere”.
Pentru un loc în sferturile de finală de la Washington, turneu la care Sorana Cîrstea nu a mai participat din anul 2014, eleva lui Thomas Johansson se va duela cu Ludmilla Samsonova (Rusia, 18 WTA). Următoarea adversară a Soranei a eliminat-o în primul tur pe finalista de la Australian Open 2022, Danielle Collins (SUA, 49 WTA), cu 6-1, 6-3.