Ce a spus Darren Cahill după ce turneul de la Roland Garros a fost reprogramat!
Darren Cahill crede că organizatorii trebuie să stabilească un program pentru toate turneele din tenis organizate după apariția epidemiei de coronavirus. În noile condiții, Roland Garros a fost decalat pentru intervalul 20 septembrie – 4 octombrie.
Turneul de la Paris va debuta la doar o săptămână după finalul US Open, dar se va suprapune cu Laver Cup.
Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a făcut un anunț legat de Roland Garros. Tehnicianul crede că organizatorii trebuie să găsească o dată care să mulţumească pe toată lumea şi care să nu se interfereze cu alte competiții.
„Nimeni nu vrea să vadă turneul de la Roland Garros anulat. Doar lucraţi împreună pentru a pune la punct un program care să aibă sens atunci când lucurile se vor linişti un pic. Jucători, turnee, grand slam-uri. Bărbaţi şi femei, toţi la un loc. Deocamdată este cam devreme pentru răspunsuri”, a postat Darren Cahill pe contul său de Twitter.
Se anunţă astfel un program foarte încărcat pentru Simona Halep, care va merge în luna august la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar apoi are programate cele două turnee de Grand Slam, US Open şi Roland Garros. Astfel, următorul turneu major din tenis este Wimbledon, care va avea loc în perioada 29 iunie – 12 iulie.
“Deşi este imposibil să facem o predicţie în legătură cu situaţia pe care o vom înfrunta în luna mai, dar în aceste condiţii de carantină ar fi fost imposibil să continuăm cu organizarea competiţiei, astfel că nu putem organiza turneul la data la care era stabilit anterior”, se arată într-un comunicat oferit de oficialii competiţiei.
Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a anunțat că va dona o sumă importantă de bani pentru dotarea spitalelor din București și Constanța cu echipamente menite să ajute la combaterea coronavirusului.