Andreea Prisacariu (23 de ani) continuă să facă vâlvă în mediul online, după ce rebela tenisului românesc a mers la plajă cu o colegă din circuitul WTA.
Andreea Prisacariu a reușit să câștige popularitate în circuitul de tenis profesionist, după ce a ținut un discurs de pomină la întâlnirea dintre România și Polonia din Billie Jean King Cup. Iar Prisacariu îi împresionează din nou pe fanii tenisului.
Andreea Prisacariu a făcut senzație la plajă, alături de o colegă din circuitul WTA, italianca Maria Vittoria Viviani (24 de ani). Cele două au intrat în apă și s-au fotografiat într-o ipostază senzuală.
Imaginea a făcut vâlvă pe forumul de specialitate Tennisforum.com, ținând cont că nu în fiecare zi vezi două jucătoare profesioniste într-o asemenea ipostază.
Prieteniile între jucătoarele de tenis sunt tot mai rare, însă românca Andreea Prisacariu reușește să se facă plăcută în circuit, în pofida stilului ei rebel.
Aflată pe locul 441 WTA, Andreea Prisacariu spune lucrurilor pe nume! Românca a mărturisit cât de greu este să ajungi la o prietenie adevărată cu o altă jucătoare de tenis: „Știți cum e? Am realizat în ultima perioadă că prieteniile astea în tenis sunt de fapt o vrăjeală, mă scuzați de exprimare! Toate te bârfesc pe la spate, toate au o părere pe care le este frică să o expună în față…
Până la urmă sunt doar amice. Noi ne înțelegem bine pentru că trebuie să ne înțelegem bine în afara terenului. Ceea ce eu înainte nu o vedeam așa! Eu îmi doream prietene și nu aveți idee de câte ori mi-am luat-o în freză pe treaba asta cu prieteniile.
De ce? Pentru că eu voiam să mă apropii ca persoană, sufletește, de cineva, dar am uitat că avem același job! Iar când ai același job intervine și egoismul acela și invidia profesională. Dar eu nu le simțeam și nici acum nu le simt. Dar unele le simt, așa că am trecut peste faza asta și am realizat că cel mai frumos e să ai prieteni băieți, pentru că nu are ce să se întâmple rău cu băieții”, a spus Andreea Prisacariu, la TVR Iași
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER