VICTORIEEE! Buzărnescu o învinge pe Giorgi cu 4-6, 6-3, 7-5 și se califică în a doua finală a carierei în cicuitul WTA, după un meci care a avut de toate. Mihaela s-a enervat, a plâns, a înjurat, dar pe final a jucat un tenis de mare clasă. Toate gesturile nervoase au ajutat-o să se descarce și să obțină o performanță extraordinară. Datorită accederii în finala în care o așteaptă Petra Kvitova, Buzărnescu a urcat pe locul 32 în lume, astfel că de luni va fi a doua cel mai bine clasată jucătoare română în circuitul WTA, după Simona Halep (locul 1). Pentru cei care nu știu, bucureșteanca se afla pe locul 540 WTA la începutul anului trecut.
Semifinala de la Praga a durat două ore și 26 de minute, iar Buzărnescu și-a asigurat un cec în valoare de 21.400 de dolari la capătul ei. Și Mihaela își merită toți banii… După un prim set în care jocul ei a arătat oscilant, sportiva noastră a defilat în actul secund, iar decisivul a fost un roller coaster în toată regula. Buzărnescu și-a pierdut serviciul la 3-3, apoi Giorgi a servit pentru meci la 5-4, însă românca a jucat formidabil sub presiune. Mihaela a lăsat la o parte crisparea și a lovit excepțional în prelungirile decisivului. A reușit rebreak-ul, apoi Camila nu a mai rezistat și a comis o dublă greșeală la minge de meci.
It”s a very happy birthday for Mihaela Buzarnescu, who sets up a #PragueOpen final meeting with @Petra_Kvitova! Defeats Camilla Giorgi 4-6, 6-3, 7-5! pic.twitter.com/SxMa1iUEnh — WTA (@WTA) 4 mai 2018
It”s a very happy birthday for Mihaela Buzarnescu, who sets up a #PragueOpen final meeting with @Petra_Kvitova!
Defeats Camilla Giorgi 4-6, 6-3, 7-5! pic.twitter.com/SxMa1iUEnh
— WTA (@WTA) 4 mai 2018
UPDATE Momente foarte delicate pe centralul din Praga: după ce și-a pierdut serviciul, la 3-4, Mihaela a cedat nervos și a început să plângă în pauza dintre game-uri. Antrenoarea și prietena ei, Justyna Jegiolka, a încercat să o calmeze, dar Buzărnescu nu s-a mai putut controla, înjurând în limba engleza: „Nu înțeleg ce dracu’ se întâmplă. Nu înțeleg ce dracu’ joacă! Am fost la două mingi de 4-2!”, și-a vărsat „Miki” of-ul.
Quality content available to you at just $9.99/month at @WTA TV. pic.twitter.com/A5zHI3kyb1 — Ashish TV 🎾🎥 (@Ashish__TV) 4 mai 2018
Quality content available to you at just $9.99/month at @WTA TV. pic.twitter.com/A5zHI3kyb1
— Ashish TV 🎾🎥 (@Ashish__TV) 4 mai 2018
UPDATE Avem decisiv în semifinala de la Praga! Buzărnescu își ridică nivelul și câștigă setul al doilea cu 6-3! Foarte agresivă, Mihaela a surprins-o pe Camila cu multe lovituri de mare clasă. E foarte important că Buzărnescu și-a adjudecat setul datorită unui dublu break realizat la 5-3, deoarece va începe actul al treilea la serviciu.
We’re going the distance at the #PragueOpen as Mihaela Buzarnescu takes the second set 6-3! pic.twitter.com/tEoHcXb8N0 — WTA (@WTA) 4 mai 2018
We’re going the distance at the #PragueOpen as Mihaela Buzarnescu takes the second set 6-3! pic.twitter.com/tEoHcXb8N0
UPDATE Primul set merge în contul Camilei Giorgi, italianca luându-i pentru a doua oară serviciul Mihaelei Buzărnescu, scor 6-4! „Miki” trebuie să fie dezamăgită, ținând cont că revenise excelent în manșa inaugurală, de la 0-3 la 3-3. De asemenea, ea a rezistat formidabil și a egalat la 4 deși Giorgi a beneficiat de trei mingi consecutive de break la 3-4. Dar la 4-5, sub presiunea scorului, serviciul a „trădat-o” pe româncă.
.@GiorgiCamilla takes the first set 6-4! #PragueOpen pic.twitter.com/arHeuTRIRM — WTA (@WTA) 4 mai 2018
.@GiorgiCamilla takes the first set 6-4! #PragueOpen pic.twitter.com/arHeuTRIRM
UPDATE A doua bătălie pentru finala de la Praga, dintre Buzărnescu și Giorgi, a început cu italianca la serviciu! Cunoaștem deja prima finalistă a turneului WTA International: Petra Kvitova a dispus în două seturi de Shuai Zhang, scor 7-6(6), 6-0.
Vineri, în ziua în care schimbă prefixul, Mihaela Buzărnescu își poate face nu unul, ci două cadouri la Praga! Bucureșteanca împlinește 30 de ani și poate primi cea mai frumoasă recompensă pentru toate sacrificiile depuse în sportul alb. Buzărnescu forțează calificarea în a doua finală de simplu a carierei în circuitul WTA, după ce a mai jucat cu trofeul pe masă la Hobart 2018 (1-6, 6-4, 3-6 cu Elise Mertens). La scurt timp după încheierea partidei în care o înfruntă pe Giorgi, românca va disputa prima ei finală de dublu, alături de Marozava. Perechea româno-bielorusă le vor avea în față pe favoritele numărul 3, Melichar și Peschke.
Sunt multe realizări pe care Buzărnescu le poate obține dacă o învinge pe Giorgi, iar cea mai importantă ar fi accederea în Top 32 WTA. Mihaela va deveni a doua „rachetă” a României dacă se va califica în finala de la Praga, depășind-o și pe Sorana Cîrstea (35 WTA) după ce a devansat-o deja în clasamentul live pe Irina Begu (36 WTA). Premiul pentru care luptă Mihaela este în valoare de 21.400 de dolari și 180 de puncte WTA. Cealaltă semifinală a fost câștigată de Petra Kvitova (Cehia, 10 WTA), favorita locală trecând de Shuai Zhang (China, 31 WTA), scor7-6(6), 6-0. Meciurile de la Praga pot fi urmărite în direct pe Digisport 2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER