Simona Halep (România, 21 WTA) a transmis un mesaj optimist după eșecul suferit în turul secund la Roma, scor 6-7(1), 3-6 cu Danielle Collins (SUA, 9 WTA).
Simona Halep are în continuare încredere în Patrick Mouratoglou, în ciuda faptului că românca a dezamăgit atât la Madrid, cât și la Roma cu tehnicianul francez în lojă.
Astfel, Halep va fi însoțită de Mouratoglou și la Roland Garros (22 mai – 5 iunie), ultimul și cel mai important turneu din sezonul de zgură, desfășurat la Paris.
Simona Halep a postat o fotografie cu Patrick Mouratoglou, alături de un mesaj în limba engleză, din care reiese că îi dă credit în continuare fostului antrenor al Serenei Williams, în ciuda eșecului usturător cu Danielle Collins:
„De-a lungul carierei mele am luptat pentru ceea ce am crezut și pentru ceea ce am vrut să obțin! O voi face mereu, prin suișuri și coborâșuri. Sprijinul necondiționat pe care îl primesc de la mulți dintre voi înseamnă totul pentru mine. Mulțumesc, lupta continuă!”, a spus românca, joi, pe rețelele de socializare.
Throughout all my career I fought for what I believed in and what I wanted to achieve. I will always do so, through the ups and downs. The unconditional support that I receive from many of you mean the world to me. Thank you, the fight goes on ❤️🦾 pic.twitter.com/xzvwRMJF0y — Simona Halep (@Simona_Halep) May 12, 2022
Throughout all my career I fought for what I believed in and what I wanted to achieve. I will always do so, through the ups and downs. The unconditional support that I receive from many of you mean the world to me.
Thank you, the fight goes on ❤️🦾 pic.twitter.com/xzvwRMJF0y
— Simona Halep (@Simona_Halep) May 12, 2022
„Simo” a părăsit prematur turneul WTA 1000 de la Roma, la care s-a încoronat campioană în urmă cu doi ani! Collins, favorită numărul 7 la Roma, a făcut-o KO pe sportiva noastră, miercuri seară, lovind năprasnic din primul până în ultimul game! Totodată, Collins a dus la 2-1 scorul întâlnirilor directe cu Halep.
Simona Halep nu a reușit un parcurs spectaculos la niciunul dintre cele două turnee la care a mers însoțită de reputatul antrenor francez Patrick Mouratoglou! Săptămâna trecută, Halep a cedat în sferturi la Madrid (3-6, 2-6 cu Ons Jabeur). Iar româncei nu îi rămâne acum decât să pregătească asaltul pentru Roland Garros (22 mai – 5 iunie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER