Ce echipă are Sorana Cîrstea. Ei sunt oamenii din spatele iubitei moştenitorului magnatului Ion Țiriac
Cea mai valoroasă jucătoare română de tenis a momentului, Sorana Cîrstea, și-a prezentat echipa alături de care pregătește viitorul sezon competițional.
Sorana Cîrstea a jucat ultimul meci din 2024 pe 1 iulie, când a fost eliminată în primul tur la Wimbledon de britanica Sonay Kartal cu 6-3, 2-6, 0-6.
Cine sunt oamenii din spatele Soranei Cîrstea
Ulterior, cea mai valoroasă jucătoare română a momentului a decis să ia o pauză. Pe 8 august, sportiva a anunțat că s-a operat la picior, din cauza durerilor insuportabile pe care le avea.
„Au fost mai mult de şase luni în care m-am luptat cu o durere severă la picior. După ce am încercat orice, fără niciun rezultat sau îmbunătăţire a stării, doctorii mei şi eu am decis că e cazul să mă operez.
Vestea bună este că totul a decurs perfect, dar vestea proastă este că voi lipsi tot restul sezonului. Vreau să le mulţumesc tuturor pentru ajutor şi ne vedem în 2025”, anunța, ea, la vremea respectivă, pe rețelele de socializare.
Cea mai bună performanță a Soranei Cîrstea în 2024 este semifinala de la Dubai
După perioada de convalescență, ea a reluat pregătirea pentru sezonul 2025, iar la finalul lunii noiembrie și-a informat admiratorii că va fi pregătită de un nou antrenor. Este vorba despre suedezul Sven Groeneveld.
„Sunt încântată să anunț că voi începe să lucrez cu Sven Groeneveld în sezonul 2025. Sunt foarte entuziasmată pentru această colaborare și de-abia aștept să încep să concurez din nou”, spunea jucătoarea, la momentul respectiv.
De-a lungul timpului, Groeneveld a lucrat cu nume mari din tenisul feminin și masculin. Monica Seles, Arantxa Sanchez Vicario, Ana Ivanovic, Caroline Wozniacki, Tommy Haas, Maria Sharapova și, mai recent, Bianca Andreescu, sunt câteva exemple.
Alt nume important din echipa Soranei Cîrstea este Andrei Cristofor. Acesta a jucat fotbal la juniorii Rapidului, dar a renunțat la cariera profesionistă pentru a deveni fizioterapeut. A colaborat încă din 2013 cu Simona Halep, iar din 2015 a a urmat-o peste tot pe dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem. Colaborarea a încetat în momentul în care Simona l-a ales antrenor pe Patrick Mouratoglou.
Olandezii Cooper ter Meulen și Stijn Hofman sunt cei doi parteneri de antrenament ai Soranei Cîrstea, iar compatriotul lor Martijn Bok îl ajută pe Groeneveld.
În 2024, Sorana a câștigat 12 meciuri și a pierdut 18. Cea mai bună performanță a avut-o la turneul de la Dubai, ajungând în semifinale, unde a fost învinsă de italianca Jasmine Paolini cu 2-6, 6-7 (6).
Se întâmpla în februarie, iar până la jumătatea anului Cîrstea a jucat modest. Concret, doar la două turnee a reușit să lege două victorii (Miami și Roma), la toate celelalte pierzând meciul de debut. Din acest motiv, a ajuns pe locul 69 WTA, deși la începutul anului era pe 26.