Ce imagine a postat Simona Halep după ce s-a aflat că ar fi fost sabotată neintenționat în scandalul de dopaj! Atitudinea româncei înainte de proces arată cât de relaxată e

Simona Halep e suspendată provizoriu după scandalul de dopaj și e marea absentă de la Australian Open, turneu ce deschide noul sezon.

Românca e singura absentă din top 20 la competiția ce se desfășoară în perioada 16 – 29 ianuarie. „19 jucătoare din Top 20 WTA sunt înscrise, singura excepție fiind Simona Halep, suspendată provizoriu”, arată WTA.

Dar, Simona nu e foarte afectată și chiar dacă s-a „izolat” acasă, la București, acolo unde locuiește după divorțul de Toni Iuruc, pare că a intrat în spiritul sărbătorilor. Și-a decorat casa și un brad superb domină livingul, așa cum se observă din fotografia postată de ea pe rețelele sociale.

Ce imagine a postat Simona Halep după ce s-a aflat că ar fi fost sabotată neintenționat în scandalul de dopaj

Simona Halep e relaxată și nu-și face griji pentru proces, apărarea sa fiind solidă. Așa cum ProSport a informat: A fost găsită persoana care a manipulat, accidental, medicamentul din cauza căreia românca a fost depistată dopată.

Există o variantă prin care Halep ar putea activa din sezonul 2023, cu ajutorul antrenorului său, Patrick Mouratoglou.

 

 

În această perioadă, Simona Halep a decis și să-și schimbe look-ul. „Tenisul a fost întotdeauna prioritar în viața mea! Dar am decis că acum e momentul să mă operez, dar să fac și ceva pentru mine, ca persoană. De aceea am recurs și la operația estetică, pe care o plănuiam de mai mult timp, deoarece nu îmi plăcea deloc nasul meu! Așa că am făcut-o! Am rezolvat partea funcțională, dar și partea estetică. Știu că mulți dintre voi mă vor înțelege!”, a declarat recent Simona Halep.

Cum arată topul WTA al câștigurilor din tenis:

1 Serena Williams $94.588.910

2 Venus Williams $42.285.378

3 Simona Halep $40.107.097

4 Maria Sharapova $38.777.962

5 Caroline Wozniacki $35.233.415

(sumele sunt în dolari)

Simona Halep a câștigat în carieră 24 de titluri, două dintre acestea fiind de Grand Slam, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019.

 

Publicat: 14 12. 2022, 14:15
Actualizat: 14 12. 2022, 15:17