Li Na (6 WTA, 32 de ani), dublă câștigătoare de turneu de Grand Slam, își anunță azi retragerea din tenis, forțată de problemele fizice, conform postului public de televiziune CCTV (China).
Chiar dacă Li n-a mai evoluat în circuit din luna iunie, de la Wimbledon, nimeni nu prevedea un astfel de scenariu, care schimbă multe calcule în ierarhia WTA. Cu atât mai puțin adversarele care au văzut-o pe jucătoarea în vârstă de 32 de ani triumfând la Australian Open 2014, cu doar opt luni în urmă.
Simona Halep s-a luptat cu Na Li pentru locul doi
Simona Halep (2 WTA) a simțit pe propria piele forța celei mai bune tenismene din Asia. La Wimbledon 2013, constănțeanca a pierdut cu 6-2, 1-6, 6-0, o înfrângere în urma căreia s-a dezmeticit și a început urcușul în clasamentul WTA. O bună perioadă s-a aflat în spatele chinezoaicei, pe locul 3, dar ziua de 11 august 2014 a însemnat o rocadă în clasament, echivalentă, acum, cu un schimb de generații. Halep a depășit-o pe cea care este cu 10 ani mai în vârstă decât ea și s-a instalat pe al doilea loc în ierarhia WTA. E 19 septembrie și eleva lui Wim Fissette nu se aștepta să scape atât de devreme de o adversară redutabilă, în lupta ei pentru supremația din circuit: Na Li este campioana de la Roland Garros 2011 și Australian Open 2014, având alte nouă turnee WTA în palmares.
Wozniacki, finalista de la US Open 2014, ar putea-o înlocui pe chinezoaică la Turneul Campioanelor
Pe termen scurt, retragerea asiaticei o dezavantajează pe româncă. Cel mai probabil, Caroline Wozniacki (9 WTA), proaspăt finalistă la US Open (7 septembrie), va beneficia de abandonul lui Na Li și va intra printre cele opt jucătoare de la Turneul Campioanelor (17 – 26 octombrie). Fostul lider mondial se află în mare formă, în drumul către finala ultimului Grand Slam al anului trecând de Maria Șarapova, după un meci spectaculos, 6-4, 2-6, 6-2. Daneza a pierdut în ultimul act de la Flushing Meadows în fața Serenei Williams, cu scorul de 6-3, 6-3. Astfel, un meci cu Na Li, venită după luni bune de pauză, ar fi fost mai ușor de abordat de către Simona, față de o partidă cu Wozniacki.
Halep și-a obținut deja biletul la competiția din Singapore, alături de Serena Williams (1 WTA, SUA) și de Maria Șarapova (4 WTA, Rusia). Celelalte jucătoare clasate în acest moment pe locurile care permit calificarea la turneul cu premii de 6,5 milioane de dolari sunt: Agnieszka Radwanska (Polonia, 5 WTA) – locul 4 în Road to Singapore, Petra Kvitova (Cehia, 3 WTA) – locul 5 în Road to Singapore, Na Li (China, 6 WTA) – locul 6 în Road to Singapore, Eugenie Bouchard (Canada, 7 WTA) – locul 7 în Road to Singapore și Ana Ivanovic (Serbia, 10 WTA) – locul 8 în Road to Singapore. Wozniacki se află pe locul 9 în Road to Singapore.
Simona Halep și Na Li au mai jucat doar un meci direct în afară de confruntarea de la Wimbledon, la US Open 2011, românca impunându-se în minimum de seturi, 6-2, 7-5.
Na Li, a doua sportivă din lume în topul încasărilor anuale
Na Li a strâns 16.709.074 de dolari din tenis, însă primea bani importanți și din contractele de publicitate, fiind a doua sportivă din lume în topul câștigurilor. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani are nu mai puțin de 13 contracte cu diferite companii, care cumulate valorează 42 de milioane de dolari. Anual, chinezoaicei îi intrau în conturi aproximativ 18 milioane de dolari din înțelegeri de publicitate și premii, sumă care la nivel global ocupă locul doi în topul câștigurilor unei sportive, după cele 27 milioane de dolari încasate de rusoaica Maria Șarapova.
Na Li spera să revină pe teren în perioada 21 – 26 septembrie, la Wuhan (China), în orașul ei natal. În schimb, Halep va participa cu siguranță la competiția dotată cu premii în valoare totală de 2.440.070 de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER