Ce îți trece prin minte atunci când ești pe punctul de a-ți împlini visul? „M-am gândit la familia mea și la cei care chiar se bucură pentru mine. Nu mă opresc aici”. Deliciul pregătit de mama-Tania care o face pe Simona să uite de ciocolată | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 2 poze

Simona Halep, noul număr unu mondial din tenisul feminin, și-a propus să se odihnească două zile, apoi să reia antrenamentele pentru Turneul Campioanelor. „Nu se poate să am mai multă presiune acolo decât am avut săptămâna trecută!”, a declarat „Simo” la revenirea în țară, luni, în salonul prezidențial de la aeroportul internațional Henri Coandă.

La ce s-a gândit Simona în timp ce primea confirmarea că va fi al 25-lea #1 din istoria tenisului feminin? „M-am gândit la familia mea – care m-a susținut, la oamenii care chiar se bucură pentru mine. La mine – mi-am văzut visul devenit realitate, cel mai important și cel mai frumos lucru din viața mea sportivă. A fost un moment unic și foarte special”, a povestit Simona Halep.

Simona este, cel mai probabil, cel mai testat număr unu mondial – a jucat cu numprul unu pe masă în finala de la Roland Garros și a fost la trei game-uri distanță de visul ei, la set și 3-0 cu Ostapenko. A fost la o victorie distanță și la Wimbledon, dar s-a lovit de zidul Konta. Și în finala cu Muguruza cedată la 0 și la 1. „După finala de la Roland Garros a fost destul de dificil să suport acea tristețe, dar a fost și foarte bine pentru că m-a întărit și astăzi am devenit numărul unu„, a spus Simona, care a completat. „La mine, a fost a patra cu noroc. E bine că s-a întâmplat. Mă bucur că nu am cedat și că am muncit și mai mult după cele trei momente în care nu am reușit să reușesc„.

„Faptul că tot timpul mi-a repetat de multe ori că sunt o jucătoare bună de tenis și că pot reuși multe lucruri a contat”

Susținerea Nadiei Comăneci, a ajutat-o. „Sigur. Este perfectă – eu așa îi spun. Încrederea ei și faptul că tot timpul mi-a repetat de multe ori că sunt o jucătoare bună de tenis și că pot reuși multe lucruri a contat”, a recunoscut Simona.

Simone să se odihnească și să sărbătorească puțin. Dar – surpriză! nu cu ciocolată. Se pregătește pentru „răsfățul mamei”: „O să o rog să îmi facă plăcintă de dovleac. Este preferata mea și două zile voi dormi foarte mult pentru că sunt obosită„, a explicat Simona.

Pentru Simona, primul fan a fost mereu și rămâne tatăl. „Cred că nebunia mai mare a avut-o tatăl meu, de când am început tenisul. De la o vârstă foarte fragedă, tot timpul a spus că voi fi numărul unu. S-a întâmplat astăzi și vreau să îi mulțumesc pentru că a crezut nebunește în mine. Este un moment unic, nu aș putea să descriu ceea ce simt. Însă nu mă opresc aici. Vreau să merg în continuare, mulți ani și să joc cât se poate de bine. După Singapore voi avea și vacanță„, a tras concluziile Simona.

Publicat: 09 10. 2017, 16:41
Actualizat: 09 10. 2017, 17:35