Ce legătură are Simona Halep cu Dumnezeu. Religia jucătoarei din România și cum gestionează relația cu Divinitatea
Simona Halep, jucătoarea de tenis în vârstă de 32 de ani, este o persoană credincioasă, dar puțină lume știe ce religie are sportiva din România.
Înainte de a fi suspendată pentru dopaj, Simona Halep a vorbit, în trecut, despre legătura ei cu biserica și cu Dumnezeu.
Ce religie are Simona Halep și ce a spus sportiva despre legătura ei cu biserica
Simona Halep este creștin-ortodoxă și, deși merge foarte des la biserică, susține că este o persoană credincioasă și îl poartă pe Dumnezeu alături de ea la fiecare pas.
De asemenea, românca s-a declarat, în urmă cu ceva timp, recunoscătoare Divinității pentru tot ceea ce a reușit în viață și în carieră.
„Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru familia în care am crescut. Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc. Slavă Domnului și Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți!
Este un lucru important în viaţa mea. Cred în Dumnezeu. Nu merg la biserică în fiecare săptămână pentru că nu este stilul meu, dar cred în El şi am (iconiţe) cu mine şi cred în ele”, spunea Simona Halep, în trecut, potrivit româniatv.net.
Partriarhul Daniel i-a oferit Simonei Halep, în anul 2019, Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni în semn de apreciere pentru sportiva română.
„Apreciind realizările sale în domeniul tenisului feminin de performanţă şi, totodată, credinţa sa creştin-ortodoxă, pe care o mărturiseşte public prin semnul Sfintei Cruci, Patriarhia Română îi acordă campioanei Simona Halep Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române”, spunea Patriarhul Daniel, la acea vreme.
Ce se întâmplă cu Simona Halep
Pe data de 12 septembrie 2023, Agenția Internațională de Integritate în Tenis a anunțat verdictul în cazul de dopaj al Simonei Halep: suspendare pentru patru ani din orice activitate sportivă, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open 2022. Românca este suspendată din octombrie 2022, astfel că și-a ispășit deja un an din pedeapsa primită.
Acum, românca așteaptă ca situația ei să fie judecată și la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) și speră să obțină o reducere a pedepsei.