Ce sumă importantă va pierde Ion Țiriac după anularea turneului de la Madrid. ATP și WTA se reiau după 7 iunie
Circuitele WTA şi ATP au revenit asupra deciziei. Federaţia internaţională anunţase iniţial că până pe 2 mai nu se joacă în circuitele feminin şi masculin, dar pe fondul evoluţiei pandemiei de coronavirus a anunțat așt termen. Astfel, nu se joacă tenis nici la feminin, nici la masculin până pe 7 iunie!
Organzatorii turneului de la Madrid anunţă printr-un comunicat oficial că anul acesta nu mai are cum să se dispute din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, turneele ATP și WTA de la Madrid și Roma au fost anulate, la fel ca turneele feminine de la Strasbourg și Rabat, plus cele masculine de la Munchen, Estoril, Geneva și Lyon.
Țiriac va continua să organizeze competiția următorii 10 ani
O lovitură grea pentru omul de afaceri român Ion Țiriac, al cărui profit anual de pe urma turneului era estimat la aproape 35 de milioane de euro. Ion Țiriac este patronul turneului de la Madrid din 2009, iar anul trecut a anunțat că va continua să organizeze competiția in capitala Spaniei cel puțin încă 10 ani. Peste 7000 de oameni sunt infectaţi şi aproape 300 de persoane şi-au pierdut viaţa în capitala Spaniei în ultimele săptămâni.
„Turneul nostru a fost numărul 1 în ultimii ani, dar nu mai putem ține pasul cu Indian Wells, cu banii pompați de Oracle. Nu putem dubla prețul biletelor, dar putem construi o arenă nouă, mai încăpătoare. Madridul are nevoie de un teren de 10.000 de locuri”, a spus Ion Țiriac, în primăvară lui 2019.
Următoarele turnee programate în circuitul WTA sunt cele de la Nottingham și Rosmalen, care au ca data de start 8 iunie.