Simona Halep a obţinut duminică al 21-lea titlu WTA al carierei, după victoria obţinută la Praga în faţa belgiencei Elise Mertens, scor 6-2, 7-5. Un succes care vine într-un context special, după aproape şase luni de pauză provocată de pandemia de coronavirus. După acest trofeu, Simona Halep priveşte înainte spre un calendar rarefiat, cu multe turnee anulate. Este aşteptată să ia o decizie legată de participarea la US Open 2020, dar astăzi a mai cerut puţin răgaz înainte de a face anunţul.
„Mâine voi lua o decizie. Acum e prea devreme să vă spun. Vreau să mă bucur de această victorie, apoi mă voi gândi la US Open. A fost una dintre cele mai frumoase săptămâni din viața mea, chiar dacă nu am fost la cel mai ridicat nivel. M-am bucurat enorm să fiu din nou pe teren, după o perioadă atât de lungă de pauză„, a declarat Simona Halep la conferinţa de presă de după finala cu Elise Mertens.
Decizia legată de participarea la US Open 2020 va influenţa decisiv modul în care va fi structurat finalul acestui sezon. În cazul în care va merge la New York, Halep va fi obligată să facă o trecere foarte complicată, de pe zgură pe hard, iar apoi înapoi pe zgură. În plus, ar putea fi nevoită să stea în carantină în cele două săptămâni pe care le are la dispoziţie între cele două turnee de Grand Slam. Ceea ce ar însemna că nu va putea fi sută la sută pregătită la Roland Garros şi nu va putea merge la turneul de la Roma.
Simona Halep nu s-a înscris la Western & Southern Open, turneu care se va desfăşura la New York, dar ar putea spera la un wild-card. Asta, desigur, în cazul în care vrea să paricipe la US Open. Ar fi o bună pregătire şansă de a se acomoda cu suprafaţa de joc, mai ales că turneul este tot la Flushing Meadows. Dacă nu merge la US Open, Simona ar putea fi nevoită să aştepte până în a doua parte a lunii septembrie pentru a reveni pe teren. La Roma, şi apoi la Roland Garros. Mai este şi un turneu la începutul lui septembrie, la Istanbul, dar pare greu de grezut că Halep va refuza US Open pentru a merge la Istanbul. Şi Turcia este o ţară care s-a confruntat cu probleme din cauza COVID-19.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER